Xiaomi scapă de o parte din restricțiile SUA, tribunalul declarând neconstituțional ordinul lui Trump

14.03.2021
Xiaomi scapă de o parte din restricțiile SUA, tribunalul declarând neconstituțional ordinul lui Trump

Xiaomi termină săptămâna aceasta cu vești bune. Compania a primit câștig de cauză în instanță în SUA după ce a contestat ordinul executiv semnat de Donald Trump în luna ianuarie împotriva sa. Acel ordin împiedica cetățenii americani să investească în acțiunile Xiaomi și îi obliga într-un termen să își vândă toate activele pe care le aveau investite în companie.

Xiaomi nu va avea aceeași soartă ca Huawei

Ordinul executiv semnat de fostul președinte SUA încadrează Xiaomi pe lista companiilor care au legături cu Armata Chineză. Xiaomi a acuzat că acest ordin este neconstituțional și l-a atacat în instanță imediat. Două luni mai târziu, tribunalul a hotărât blocarea acestui ordin, Departamentul de Apărare al SUA fiind blocat să pună compania pe această listă. De asemenea, cetățenii americani pot acum să își păstreze investițiile în companie și vor putea de asemenea să cumpere din nou acțiuni.

„Xiaomi repetă că este o corporație care aparține mai multor investitori, este listată la bursă public, este condusă independent și oferă produse electronice pentru doar pentru consumatori civili și pentru uz comercial. Xiaomi este o companie tânără și energică. De-a lungul anului am oferit produse electronice extraordinare, precum smartphone-uri și televizoare inteligente cu prețuri oneste pentru clienți din toată lumea. Suntem dedicați în munca alături de partenerii globali pentru a permite tuturor să se bucure de o viață îmbunătățită de tehnologie inovatoare”, au declarat reprezentanții companiei.

Totuși, problemele nu se termină aici. În timp ce o parte din efectele ordinului prezidențial sunt anulate, compania este în continuare legal declarată drept una care colaborează cu Armata Chinei. Xiaomi plănuiește să ceară curții să declare și această încadrare drept ilegală, pentru a-și curăța complet reputația.

Huawei nu poate însă să acționeze la fel pentru a-și redobândi parteneriatele cu companii din SUA. În cazul acestei companii, SUA spune că problemele sunt legate în primul rând de încălcarea unui embargou internațional față de Iran. Autoritățile americane acuză Huawei că a împrumutat bani de la bănci americane pentru a cumpăra echipamente cu tehnologie americană pe care le-a vândut apoi prin subsidiare și companii paravan către Iran.

sursa: MySmartPrice

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult