Proiectată pentru a obţine clipuri video şi poze la 360°, Acer Holo 360 oferă întreaga funcţionalitate a unui smartphone cu sistem Android, de care ne putem folosi pentru sesiuni Live Stream.
Luând forma unei camere foto de buzunar, Holo 360 include taste dedicate pentru captură şi două camere foto echipate cu lentile wide, dispuse pe ambele laturi ale carcasei. Prevăzut cu slot pentru cartelă SIM şi acces la internet 4G LTE, dispozitivul ar putea fi o alternativă mai compactă la camere foto 360 dedicate, simplificând transferul fişierelor rezultate.
Având în vedere experienţele mai puţin fericite avute de alţi producători care au oferit de-a lungul timpului implementări pentru camere foto hibride, rămâne de văzut cât succes va avea produsul gândit de Acer.
Prea voluminos pentru folosirea în rolul de smartphone principal, Holo 360 şi-ar putea baza succesul pe abilităţile pentru captură imagine. Din păcate pentru mai multe detalii despre hardware-ul folosit sau preţul de achiziţie va trebui să aşteptăm însă anunţul oficial de lansare.