Cameră artizanală de 130 MP, construită dintr-un scanner

09.06.2009
Cameră artizanală de 130 MP, construită dintr-un scanner

Când eşti pasionat de fotografia digitală şi ai destule cunoştinţeîn domeniu te poţi apuca de proiecte personale precum cel descris în continuare. Plecând de la ideea că un scaner foloseşte un senzor foto similar cu cel din camerele digitale, un japonez a construit un aparat capabil să producă fotografii de 130 MP. Imaginea ce trece printr-un obiectiv împrumutat de la un SLR este scanată la propriu şi transmisă unui calculator. La baza „aparatului” stă mecanismul unui scaner Epson cu 1200 DPI.

Cameră artizanală cu rezoluţie de 130 MP

Calitatea imaginilor este chiar bună ţinând cont de faptul că aparatul este artizanal. Pozele necesită un anumit grad de procesare deoarece singurul parametru care poate fi modificat este apertura diafragmei. Valoarea ISO şi timpul de expunere sunt fixe. Cei interesaţi de performanţele unui astfel de aparat pot să acceseze contul de Flikr al japonezului. Imaginile de aici au fost preluate din acel cont, tot acolo putând fi găsit un clip video cu aparatul în timpul funcţionării. Se pare că nu ai nevoie de un un Seitz Digital sau o cameră Red pentru a obţine imagini la rezoluţie foarte mare.

Imagine obţinută cu un scaner

Urmărește Go4IT.ro pe Google News