Canon a lansat astăzi şase camere foto pentru toate gusturile: un DSLR de top (Canon EOS 5D Mark II), un compact semi-pro (Canon Powershot G10), două compacte cu ultra-zoom 20x (Canon SX1 IS şi SX10 IS) şi două aparate dedicate celor care nu acordă o importanţă deosebită zoom-ului optic şi pun accent mai mult pe dimensiune şi stil. Acestea din urmă, Canon Digital IXUS 980 IS şi 870 IS, dispun de aceleaşi tehnologii ca şi noile SX-uri (inclusiv stabilizare optică a imaginii şi Face Detection), într-un format ultra-compact.
Canon Digital IXUS 980 IS are cu ce să se mândrească. Dispune de un senzor CCD relativ mare de 1/1.7 inch, dar şi rezoluţia este pe măsură: 14.7 MP. Canon a împins la limite capacitatea aparatului de a păstra o imagine curată, pentru că deşi senzorul este unul dintre cei mai generoşi din clasa compactelor (doar Panasonic LX-3 depăşind-ul), numărul de megapixeli este relativ exagerat. IXUS 870 IS are 10 MP şi un senzor mai modest, de 1/2.3 inch.
Chiar dacă noile IXUS au dimensiuni prietenoase cu buzunarul, Canon a reuşit să încorporeze în subţirelele carcase de 28 mm (IXUS 980 IS), respectiv 24 mm (IXUS 870 IS), un sistem de lentile ce permite apropierea subiectului de aproape patru ori. Au inclus chiar şi un viewfinder optic pentru cei care preferă vizorul în locul ecranului LCD. Camerele vor ajunge la rafturi cel mai probabil în luna octombrie a acestui an.