Totuşi S5 IS se deosebeşte oarecum de predecesoarele sale, se apropie ceva mai mult de ideea „DLSR like”, nu doar prin aspect, şi veţi vedea în continuare de ce zic asta.
Primul lucru care l-am remarcat a fost prezenţa şinei de blitz extern, compatibilă cu modelele Canon EX Speedlite care, probabil că vă daţi seama, sunt destinate gamei profesionale DSLR.
Un rol important în performanţele unui aparat îl joacă sistemul de lentile (optica), un aspect la fel de important ca senzorul în sine. De multe ori ignorată, optica este totuşi cea care creează imaginea pe senzor. Oricât de bun ar fi acesta, dacă lentilele nu îi servesc o imagine fără aberaţii cromatice şi luminoasă, calitatea imaginii va avea de suferit.
Astfel, principala modificare adusă odată cu S3 IS, prezentă şi pe S5 IS, o reprezină îmbunătăţirea sistemului de lentile. La baza dezvoltării lor se află tehnologie din domeniul DSLR, mai exact tehnologia EF prezentă în obiectivele Canon. În cazul lui S3 IS şi S5 IS, stabilizarea optică a fost mutată de pe senzor în obiectiv. Lentilele dispun de USM, cunoscut profesioniştilor în fotografie ca motor ultrasonic, ce face ca „zoomul” să fie făcut mai lin şi lipsit de zgomot.
O altă funcţie a sistemului de lentile este „Ultra-low Dispersion”. Din spusele Canon, aceasta ar fi responsabilă de reducerea aberaţiilor cromatice la distanţe focale (zoom) mari.
Că tot mă aflu la capitolul de lentile, ar trebui să specific distanţele focale acoperite de acestea: 36-432mm, evident echivalente aparatelor cu film pe 35mm, sau celor digitale cu senzor „full-size”. De fapt, vroiam să ajung la lentilele opţionale pentru S5 IS care măresc plaja de distanţe focale acoperite la: 27-648mm (echivalent 35mm). Vorbim astfel de un zoom optic 24x relativ la cei 27mm, şi nu la cei 50mm cât se consideră că are ochiul uman, adică distanţa focală normală.
Tot ca opţionale există şi lentile de conversie pentru imagini macro care, din ceea ce declară Canon, ar trebui să fotografieze de la 0 cm. Practic, vorbim de lipirea lentilelor de obiectul de fotografiat, idee care ma face să fiu puţin reţinut în faţa acestei declaraţii până nu voi testa personal facilitatea.
Un lucru este clar: seria prosumer se apropie tot mai mult de cea DSLR prin facilităţi. În acelaşi timp, şi DSLR-urile entry-level se apropie de zona prosumer din perspectiva preţului. Diferenţele dintre cele două game se reduce simţitor, însă, spaţiul rămâne mare în privinţa calităţii imaginilor. Şi aceasta se întâmplă din cauza senzorilor de mici dimensiuni folosiţi la aparatele prosumer, raportaţi la cei DSLR.
Vrei mai mult decât un simplu aparat foto point-and-shot, vrei să experimentezi tehnici fotografice avansate, dar parcă un aparat profesional nu ţi se potriveşte şi mai este şi scump. Atunci ce faci? În situaţia de faţă e clar că eşti în cautarea unui „prosumer”. Termenul sună ciudat întradevăr, dar a fost conceput din denumirile gamelor „professional” si „consumer” şi defineşte soluţia de mijloc, de compromis, pentru pasionaţii de fotografie.
Canon, poate cel mai important jucător din domeniul fotografiei digitale, are o serie de succes pe zona prosumer care s-a aflat întotdeauna printre fruntaşe. Seria a fost deschisă de PowerShot S1 IS la începutul lui 2004 şi continuată cu alte trei modele.
S-a plecat de la 3.2 MP, s-a trecut pe la 5 MP cu modelul S2, apoi la 6 MP corespunzători lui S3 şi recent s-a îmbunătăţit familia cu S5 de 8 MP. Există şi asemănări între ele, cum ar fi design-ul aparatului, un „DSLR like” (explic în curând şi termenul), zoom-ul optic sănătos de 10x sau 12x şi stabilizatorul optic de imagine, o facilitate rar întâlnită în 2004 însă extrem de utilă. De fapt, notaţia IS din denumirea aparatelor foto digitale Canon reprezintă prescurtarea de la „Image Stabilizer”.
Mai sus menţionam termenul „DSLR like” şi am rămas dator cu o explicaţie. Este o denumire populară mai mult decât una oficială, reprezentând acele aparate foto al cărui aspect seamănă cu modelele profesionale DSLR. Adică: au un obiectiv proeminent, partea dreaptă a aparatului este lată pentru o fixare mai bună în mână, unele dispun chiar de şină pentru montarea unui blitz extern, şi să nu uităm de funcţiile avansate care le încorporează.
Dar să revenim şi să ne mutăm atenţia către ultimul membru apărut al gamei: PowerShot S5 IS, anunţat de Canon pe 7 mai şi aşteptat în curând pe piaţă. Iniţial am crezut că sunt în urmă cu noutăţile şi am căutat modelul S4 IS, cel care ar urma în mod logic după S3 IS. L-am gasit, însă în ograda celor de la Nikon, principalul concurent al Canon pe zona DSLR. Probabil din această cauză s-a trecut peste S4 IS direct la S5 IS. Sunt întradevăr nişte simple denumiri care nu afectează cu nimic utilizatorul şi cu atât mai mult capacităţile aparatului.