Cu Nikon D90, DSLR-urile au devenit şi camere video

Performanţe

Din perspectiva unui fotograf familiar cu DSLR-urile, Nikon D90 aduce aproape tot ce este mai bun în segmentul său la ora actuală. Pentaprisma luminoasă cu acoperire de 96% se potriveşte perfect cu ecranul superb. Rezoluţia sa, culorile afişate şi unghiurile de vizibilitate sunt greu de egalat de alte aparate similare. Deşi nu este foarte uşor, D90 stă foarte bine în mână, iar cele două rotiţe pentru ajustarea parametrilor sunt ergonomic plasate. Sensul de funcţionare poate fi chiar inversat din meniuri. Faţă de Canon EOS 50D, camera de la Nikon este mai mică şi mai uşoară. Pentru test am avut la dispoziţie obiectivul din kit AF-S DX NIKKOR 18-105mm f/3.5-5.6G ED VR şi obiectivul macro AF-S Micro NIKKOR 60mm f/2.8G ED.

Din punct de vedere al calităţii imaginii D90 oferă aproape tot ce şi-ar putea dori un fotograf care nu lucrează doar în studio. Iniţial am fost puţin dezamăgiţi de JPEG-urile obţinute cu setările standard. Le lipsea claritatea. După o mică plimbare prin meniuri am descoperit cele 10 niveluri de Sharpening în opţiunile preset-urilor Picture Control (Standard, Neutral, Vivid, Monochrome, Portrait, Landscape). Alţi parametri ai imaginii care pot fi setaţi sunt contrastul, luminozitatea, saturaţia şi nuanţa culorilor. Una din problemele cu care se confruntă frecvent fotografii este apariţia aberaţiilor cromatice la folosirea unor obiective mai ieftine, livrate de obicei în kit-uri. Peste ea am dat şi noi la folosirea obiectivului18-105mm VR. Nikon însă reuşeşte să elimine problema din aparat cu ajutorul funcţiei Chromatic Abberation. Ea funcţionează însă doar cu JPEG-uri, iar aplicaţia Capture NX2 care procesează în calculator fişierele RAW nu poate aplica această corecţie.

Cele 11 puncte de focalizare ale aparatului pot fi folosite pentru recunoaşterea şi urmărirea 3D a unui subiect. Funcţia poate fi combinată cu fotografierea în rafală cu 4,5 cadre pe secundă. Rezultatele pot fi de multe ori impresionante, precum în poza cu porumbelul de mai sus. De asemenea, amatorii care vor achiziţiona D90 pot încerca funcţia Active D-Lighting pentru obţinerea unor fotografii în care zonele umbrite sunt deschise, iar cele foarte luminoase îşi păstrează detaliile. Tot mai jos se găseşte un test cu cele cinci niveluri oferite de aparat (Off, Low, Normal, High, Extra High).

În ceea ce priveşte zgomotul de imagine, putem spune că Nikon D90 oferă o calitate foarte bună a imaginii la ISO 800 şi 1600. Procesorul de imagine face o treabă foarte bună şi performanţa sa permite fotografierea fără blitz în condiţii de iluminare foarte scăzută. Mulţi amatori ar trebui să ţină cont de aceasta şi să renunţe la folosirea flash-ului din dotare. La ISO 3200, procesorul aparatului va estompa bine zgomotul croamatic, însă apar artefactele specifice procesului de noise reduction. Folosind opţiunea Hi 1.0, D90 oferă o valoare ISO echivalentă cu 6400, utilă doar în situaţii extreme datorită zgomotului puternic şi a detaliilor care se pierd. Testul ISO este disponibil mai jos şi în galeria multimedia puteţi vedea teste comparative realizate cu mai vechiul Canon 400D şi cu actualul 50D.

Deşi este prezentat ca primul DSLR cu filmare video, aparatul nu ar trebui cumpărat în mod special pentru această funcţie. Filmarea se realizează doar în modul Aperture Priority, după ce a fost selectat Live View. Apăsarea pe butonul Ok porneşte sau opreşte înregistrarea. Limitările sunt foarte multe şi sunt specifice unei implementări iniţiale. Imaginea poate avea rezoluţia maximă de 1280×720 de pixeli la o frecvenţă de 24 de cadre pe secundă. Din păcate, sunetul este mono, înregistrat pe 16 biţi la 11 kHz. Focalizarea trebuie făcută fie manual, fie fixată înainte de începerea înregistrării. O altă limitare destul de importantă este legată de timp, camera oprind înregistrarea HD după 5 minute. Un clip de un minut ocupă aproximativ 100 MB. Calitatea imaginilor nu a fost covingătoare şi chiar dacă se pot obţine efecte interesante cu adâncimea de câmp, ele nu pot compensa limitările.