Cu Nikon D90, DSLR-urile au devenit şi camere video

Concluzie

În ciuda faptului că este primul DSLR cu funcţie video, Nikon D90 este înainte de toate un aparat foto performant. Calitatea imaginii este foarte bună pentru gama de preţ în care se încadrează, iar dotările îl recomandă mai mult fotografilor cu ceva experienţă decât celor care vor să facă trecerea de la camerele compacte. La data scrierii articolului preţul unui body de Nikon D90 era de aproximativ 4.000 lei, iar kitul cu obiectivul stabilizat 18-105 mm costa în jur de 4.800 lei. Înregistrarea video poate fi considerată un bonus cu care utilizatorii se vor putea juca în anumite ocazii şi nu o funcţie pe care să se poată baza. Ne aşteptăm ca un viitor model, posibil D400, să aducă o funcţionalitate similară cu cea oferită de Canon EOS 5D Mark II.

Plusuri şi minusuri:

[+] calitate foarte bună a imaginii pentru gama de preţ

[+] nivel de zgomot foarte scăzut la ISO 800 şi 1600

[+] multe opţiuni şi dotări avansate

[–] mod primitiv de înregistrare video

De ce putem filma abia acum cu DSLR-uri?

Cu câteva luni în urmă am fost pus în delicata situaţie de-a explica unei persoane mai mult sau mai puţin atehnice de ce DSLR-ul pe care-l ţineam în mână nu este în stare să filmeze aşa cum poate orice cameră compactă. Deşi au fost create pentru profesionişti, DSLR-urile au fost create pentru fotografii profesionişti, nu pentru cameramanii profesionişti. Evident, aceasta este o explicaţie care nu ar mulţumi prea multă lume.

Deşi bănuiam o parte din problemele cu care se confruntă inginerii atunci când vor să creeze un DSLR care filmează bine, ele au fost prezentate destul de simplu de colegii de breaslă de peste ocean de la Gizmodo. Deşi o cameră foto dispune de un procesor de imagine, nu am auzit pe nimeni lăudându-se cu frecvenţa la care rulează. Procesarea datelor primite de la senzorul optic este o muncă destul de grea, iar atunci când trebuie să faci asta cu o cantitate mare de date, ai nevoie de un suport hardware serios.

Majoritatea camerelor foto profesionale permit fotografiere continuă la o viteză de 5-6 cadre pe secundă. Un film ar trebui să aibă o frecvenţă de afişare de 24-30 cadre pe secundă şi chiar dacă rezoluţia este mai mică, tot reprezintă un volum de date foarte mare. Spre exemplu, procesorul Digic IV din Canon 5D Mark II preia imaginea de 21 MP oferită de senzor, o micşorează de aproximativ 10 ori până la rezoluţia 1080p şi realizează compresie MPEG-4 de 30 de ori într-o secundă.

Focalizarea este o altă problemă care trebuie rezolvată. Senzorul foto în sine nu poate face o focalizare eficientă, ea fiind predată în sarcina unui senzor special care funcţionează când oglinda este coborâtă. În modul de filmare, oglinda este ridicată şi senzorul de focalizare este inutil. Focalizarea ajunge astfel tot în sarcina procesorului de imagine care o realizează relativ lent prin diferenţe de contrast sau recunoaştere facială.

Un alt motiv pentru care înregistrarea video a putut fi implementată abia acum în DSLR-uri a fost lipsa unor senzori capabili. La ora actuală, camerele compacte folosesc în mare parte senzori de tip CCD, mai mici şi care nu se încălzesc aşa puternic atunci când trebuie să suporte numărul de operaţiuni necesare filmării. Pe de altă parte DSLR-urile folosesc senzori CMOS, ce oferă un nivel de zgomot al imaginii mult mai redus, însă au un consum de curent mai mare. Până acum, înregistrarea video ar fi înroşit la propriu un astfel de senzor. Noile modele au un consum mai redus şi de aceea producătorii au ales să implementeze această facilitate abia acum.

Un ultim motiv pentru care abia acum avem DSLR-uri cu suport video este calitatea imaginii. În trecut, rezultatul filmării cu un DSLR ar fi putut fi comparabil cu ceea ce oferea o cameră compactă. Cum însă DSLR-urile aveau o reputaţie de apărat, producătorii au decis că ele pot să filmeze atunci când vor oferi o calitate foarte bună a imaginii. Rezoluţia filmului era şi ea importantă. Dacă există deja unele camere compacte ce pot filma în format 720p, DSLR-urile trebuiau să ofere cel puţin atât. Nikon D90 a început cu această rezoluţie, însă Canon s-a dus direct spre full HD 5D Mark II, iar Nikon se pare că va răspunde într-un viitor apropiat cu D400 care oferă aceleaşi performanţe video.