Gândit inteligent: Sony Alpha A380

Când te-ai hotărât să renunţi la aparatul compact şi să te apuci de fotografie la modul serios, este cazul să te orientezi către un DSLR. Poate că eşti înzestrat cu nişte calităţi şi e păcat să nu profiţi de ele. Ştii să compui imaginea, vezi totul în jurul tău cu un ochi artistic, însă rezultatul final nu evidenţiază aşa cum trebuie calităţile tale. Cauza? Aparatul limitat tehnic scoate nişte poze slabe, mai ales în condiţii nefavorabile (lumină slabă, spaţii închise, subiecţi în mişcare etc.). În această situaţie, merită să investeşti într-un DSLR. Eu am testat recent modelul Sony Alpha A380, iar în cele ce urmează o să-i prezint atuurile şi dezavantajele, urmând să tragem la final o linie şi să vedem dacă merită sau nu. Pentru început, o privire de ansamblu.

Construcţie

Corp din plastic, cântăreşte destul de mult (540 g). La acest capitol depăşeşte concurenţii Canon EOS 500D (520 g), Nikon D3000 (536 g) şi Olympus E-450 (426 g).

Grip incomod pentru cei cu mâini mari. Câteva domnişoare s-au declarat mulţumite de priza oferită de grip-ul de pe A380, în schimb bărbaţii l-au criticat aspru.

Ecranul LCD rabatabil este foarte util în condiţii mai incomode de fotografiere, în tandem cu funcţia Live-View. Diagonala display-ului măsoară 2.7 inch şi are o densitate de 230,400 de pixeli.

Vizorul optic (viewfinder-ul) are dimensiuni mici, un utilizator obişnuit nu va fi deranjat, în schimb cei care au încercat mai multe aparate DSLR vor fi dezamăgiţi. În plus, setările foto afişate dedesubt sunt destul de greu de observat în anumite condiţii (când soarele bate din faţă spre exemplu)

Rotiţa cu modurile de fotografiere cuprinde multe opţiuni (Sports Action, Night Scene, Landscape, Portrait, Sunset) pe care probabil le vei folosi doar la început, până când vei învăţa să reglezi singur diafragma (F-ul), ISO-ul şi timpii de expunere.

Nu există buton dedicat pentru ridicarea bliţului. Aceasta se poate face doar din meniu, selectând modul Auto sau Fill Flash. Compartimentul pentru carduri şi interfeţe de conectare este protejat de un capac culisant foarte bine gândit. Acesta se retrage cu uşurinţă în interiorul carcasei şi dezvăluie sloturile de memorie, interfaţa miniUSB şi ieşirea HDMI.

De menţionat că, în premieră pentru Sony, acest aparat beneficiază de slot SD, pe lângă cel de tip Memory Stick. Până la Alpha A380, precedentele modele erau dotate doar cu slot MS.

Dotări tehnice

Senzor CCD de 14.2 MP;

Sistem de reducere a prafului de pe senzor. Nu am ce să comentez aici, pentru asta ar fi trebuit să ţin aparatul câteva luni. Oricum, la ora actuală, sistemul “SuperSonic Wave Filter” de pe Olympus este recunoscut drept unul eficient;

Stabilizator de imagine “Steady Shot Inside”. Este binevenit, deoarece permite realizarea unor fotografii cu timpi de expunere mai mari, fără să apelezi la trepied. Desigur, nu se compară cu un trepied, însă îţi permite să tragi cadre clare din mână la timpi 1/15, chiar 1/10 sec. Acum depinde şi de mâna fiecăruia. Un chirurg va reuşi poate la timpi de 1/8 sau chiar 1/5;

Sistem autofocus în 9 puncte. Alegerea unui anumit punct de focus se face greoi, parcurgând mai mulţi paşi prin meniu (Fn -> AF Area -> Local). Practic, nu poţi realiza acest lucru când priveşti prin vizor. Un mare minus pentru alegerea neinspirată a celor de la Sony. Alte aparate permit selectarea punctului de focus direct şi în timp ce priveşti prin vizor. Mai ales că vorbim de 9 puncte, nu de trei. Personal, pentru poze landscape, am preferat opţiunea AF-Area Wide, acolo unde aparatul alege o zonă largă pe care focusează. Pentru poze de tip macro nu ai ce face, trebuie să te chinui cu alegerea punctului de focus din meniu;

Sony Alpha A380 ne delectează în schimb cu tehnologia “Eye Start AF”. Odată activată, un senzor plasat chiar sub vizor “simte” când apropii ochiul şi acţionează automat motorul de autofocus;

Dynamic Range Optimizer – analizează cadrul şi compensează per ansamblu contrastul şi luminozitatea. Există trei opţiuni: Off (nu compensează), Standard şi Advanced (aici procesorul împarte scena în mai multe zone şi analizează în detaliu cadrul pentru compensare);

Fotografiere în rafală – până la 2,5 fps.

În practică – fotografierea

Exceptând problemele legate de alegerea punctului de focus, mă declar mulţumit de accesul la restul funcţiilor. Avem clasicul pad circular cu opţiuni (display, bliţ, ISO şi timer/Drive mode), în centrul căruia se află tasta de AF care face exact acelaşi lucru ca şi butonul de declanşare când este apăsat la jumătate – adică focusează pe subiect. În plus, respectiva tastă are şi rol de confirmare în meniu.

Setările pentru fotografiere (diafragmă timp de expunere, ISO, White Balance, compensarea expunerii ş.a.m.d) pot fi vizualizate în două moduri: standard şi basic. Acesta din urmă este util celor care nu ştiu ce setări să facă în funcţie de condiţii. Spre exemplu, nişte iconiţe grafice sugerează că un timp de expunere foarte scurt este adecvat cadrelor dinamice (subiecţi aflaţi în mişcare) sau că o diafragmă cât mai deschisă (F cât mai mic) izolează subiectul de fundal (subiectul este clar, în timp ce fundalul este înceţoşat – vezi exemplul de mai jos). Aceasta este de altfel una dintre primele dorinţe ale celor care îşi cumpără un DSLR – să afle cum să izoleze subiectul de fundal.

O probă foarte importantă care dă de cele mai multe ori verdictul în cazul alegerii unui aparat (DSLR sau compact) este testul de ISO. Vrem să vedem dacă la valori ISO mari, pe care le vom folosi în condiţii slabe de iluminare, aparatul reuşeşte să păstreze claritatea şi detaliile unei imagini. Iată cum se comportă Sony Alpha A380 pe întreaga plajă de valori ISO.

Pentru un aparat DSLR considerat entry-level, rezultatele sunt mulţumitoare. Ca de obicei, în aceste cazuri, de la ISO 800 în sus zgomotul din imagine devine accentuat. ISO 1600 şi 3200 rămân viabile doar dacă puneţi preţ pe importanţa de a nu pierde un moment deosebit, indiferent de condiţiile de fotografiere.

În mod obişnuit, eu am preferat să setez un ISO 200 pentru condiţiile de afară, pe timp însorit sau uşor înnorat. Zgomotul este aproape insesizabil la această valoare şi permite timpi de expunere ceva mai mici decât la ISO 100, deci eviţi să ratezi anumite cadre cu subiecţi în mişcare.

Cum spuneam în rândurile de mai sus, aparatul este dotat cu funcţie Live-View. Ceea ce mi-a plăcut aici, pe lângă că nu a mai trebuit să mă întind pe jos pentru a realiza poze de la sol, a fost focalizarea foarte rapidă în raport cu alte DSLR-uri dotate cu Live-View – totuşi nu la fel de rapidă ca atunci când focusezi prin vizorul optic.

Obiectivele cu care a sosit aparatul la teste sunt cel standard wide de 18-55 mm şi un tele-obiectiv de 55-200 mm. Astfel, acoperi o plajă focală de 18-200 mm. Tele-ul vine însoţit de un parasolar care blochează pătrunderea directă a razelor de lumină în obiectiv. Preţul pachetului Sony Alpha A380 este de aproximativ 4200 RON.

Concluzie

Sony Alpha A380 este un pic cam scump pentru un entry-level. Cu toate acestea, să nu uităm câteva aspecte: are dotări în plus faţă de un entry-level obişnuit (ecranul rabatabil, funcţia Live-View, DR Optimizer-ul), calitatea imaginii este satisfăcătoare şi vine cu două obiective la pachet. Alternative există fără îndoială: Canon EOS 500D (acelaşi kit double zoom, dar la un preţ de 3700 RON) sau Nikon D5000 la 3800 RON.

Fotografii realizate cu Sony Alpha A380