Să spunem că ne aşteptam ca Pentax să lanseze un aparat foto mirrorless, însă această serie de imagini apărută pe Internet este puţin suspectă. În lipsa unui anunţ oficial, ele ar putea fi rezultatul unei randări din partea unui fan al mărcii. Pentax K-01 are un design retro pronunţat, foarte atractiv pentru cei care-l apreciază.
Conform zvonurilor, aparatul va dispune de un senzor APS-C cu 16 MP şi o montura KAF. Asta înseamnă că majoritatea obiectivelor disponibile până acum pentru DSLR-urile Pentax vor fi compatibile. De asemenea, aparatul va fi mai mare decât modelele din seriile Micro Four Thirds de la Panasonic şi Olympus şi NEX de la Sony. Pentax K-01 va înregistra video full HD, cu posibilitatea montării unui microfon extern.
Ecranul de pe spatele aparatului ar putea avea diagonala de 3”, iar unul din modurile de fotografiere selectabile cu rotiţa superioară este HDR. Obiectivul din kit va fi de 40 mm cu F2.8, iar body-ul va cântări 560 g cu bateria inclusă. Mai multe detalii despre Pentax K-01 am putea afla în curând, de la târgul CP+ din Japonia, dedicat aparatelor foto.