1995
Casio QV-10 intra pe piaţă cu prima cameră cu ecran LCD, cotată la 1.000 $. Din nefericire, rezoluţia de 320×240 a pozelor era destul de modestă. Un alt dispozitiv de remarcat a fost Ricoh RDC-1 care putea înregistra filme. Aici trebuie să fim puţin mai specifici. Memoria de 24 MB a lui Ricoh RDC-1 permitea înregistrarea a 4 filme de 5 secunde, cu sunet. Modest, dar revoluţionar la acea vreme. O altă facilitate era ecranul LCD de 2.5” opţional.
1996
Canon PowerShot 600 îşi făcea apariţia într-un format familiar chiar şi pentru zilele noastre. Imaginile capturate cu ea aveau rezoluţia maximă de 832×608 pixeli. Dispunea de blitz, balans de alb automat, ocular şi ecran LCD. Stocarea pozelor se făcea pe un harddisk intern de 178 MB. Preţul se situa la 949 $. Să nu uităm şi de prima cameră care a folosit cardul de memorie CompactFlash, Kodak DC-25 lansată în acelaşi an.
1997
Bariera de 1 MP pentru camerele digitale orientate spre utilizatorii de rând a fost depăşită de Kodak DC120 Zoom. Cum sugerează şi numele, ea era dotată cu un obiectiv cu zoom optic 3x şi autofocus. Preţul situat sub pragul psihologic de 1.000 $ era de asemenea remarcabil.
1999
Apare Nikon D-1, DSLR-ul construit integral de Nikon. Printre facilităţile remarcabile ale sale se numără senzorul de 2.74 MP care ofera imagini la rezoluţia 2012×1324, preţul „accesibil” de 6.000 $ şi suportul de tip F pentru obiective de la aparatele cu film.
2003
Canon face un pas important prin lansarea lui EOS 300D sau Digital Rebel, primul DSLR cu un preţ de achiziţie mai mic de 1.000 USD. Cu el, Canon pătrunde serios pe piaţa consumatorilor. Modelul dispunea de un senzor de 6 MP şi este încă popular pe piaţa de camere profesionale second-hand.
Restul este istorie contemporană.
Sunt pretutindeni, sunt accesibile şi unele au depăşit pragul de 10 MP. Ba mai mult, unii au uitat că au existat şi camere cu film într-o epocă anterioară. Cu cele de azi poţi să faci fotografii până umpli cardul de memorie sau ţi se termină bateriile, limitele din trecut fiind cu mult depăşite. Unele ţi se pierd prin buzunar, iar altele sunt cumpărate din considerente exclusiv estetice. Sunt camerele foto digitale şi au ajuns la maturitate. Mai mult decât atât, li s-a permis să preia controlul în unele cazuri, fiind programate să facă poza singure atunci când toată lumea zâmbeşte.
Nu ştiu dacă pot spune că duc dorul acelor vremuri în care trebuia să am grijă când fac poza pentru că aveam doar 24 sau 36 de poziţii la îndemână. Îmi amintesc că prea puţine poze erau mişcate deoarece camera era ţinută în poziţia optimă atunci când te uitai prin ocular. Promisiunea de pe afiş „Pozele dumneavoastră într-o oră!” se transforma în „Veniţi mâine după ele …” în timpul verii. Să te asiguri că fotografia nu este subexpusă sau dacă cineva a clipit, era un vis. Ca să nu mai vorbim de dimensiunea imaginii propriu-zise. Ca să faci zoom într-o fotografie de 10×15 cm îţi trebuia o lupă.
Preistoria
Totul este acum istorie deoarece NASA a dorit un sistem de navigaţie pentru astronauţii care vor vizita alte planete. Visau şi ei, dar nu în legătură cu navigaţia, ci cu planetele. Avem camere cu 160 de megapixeli, dar nu a trimis nimeni astronauţi mai departe de Lună. În 1961 apărea lucrarea „Navigaţie prin imagine mozaic pentru călătorii interplanetare” a lui Eugene F. Lally. În ea erau incluse elemente de design care prevesteau prima cameră digitală.
Istoria camerelor digitale începe însă cu camere analogice. Unii susţin că, în 1972, Texas Instruments ar fi schiţat o cameră analogică fără film, dar nu a construit-o. Prima încercare cunoscută de realizare a unui asemenea dispozitiv aparţine lui Steven Sasson, inginer la Eastman Kodak. La baza dispozitivului stătea un inovator chip CCD dezvoltat de Fairchild Semiconductor în 1973. Prototipul cântărea 3,6 kg, înregistra imagini pe casetă şi avea un senzor de 0.01 MP. În traducere liberă, imaginile aveau 10.000 de pixeli, adică o rezoluţie de 100×100. Înregistrarea primei imagini a durat 23 de secunde şi a avut loc în decembrie 1975. Jucăria lui Sasson nu a fost niciodată gândită pentru producţia de serie.