În ciuda faptului că Leica şi-a ataşat brandul de câteva produse mai puţin exclusiviste în ultimul an, precum Huawei P9 şi noua cameră instant Sofort, compania nu renunţă la aparatele foto profesionale. Cu ocazia Photokina, producătorul german de echipamente foto a anunţat noul model al camerei Leica M-P, într-o variantă limitată, realizată din titan. Preţul variantei standard era deja foarte „piperat”, iar ediţia specială a aparatului este, evident, mult mai mare.
Leica M-P era deja o cameră foto foarte apreciată de către profesionişti, fiind livrată cu un senzor full-frame CMOS de 24 megapixeli, buffer de 2 GB şi un LCD protejat cu safir pentru a evita zgârieturile. Ediţia specială vine însă cu o carcasă din titan, care este astfel mai uşoară cu 90 de grame faţă de modelul standard. În pachetul camerei vor fi incluse şi două obiective Leica, modelele Summicron-M 28mm f/2 ASPH şi APO-Summicron-M 50mm f/2 ASPH. Ambele vin în culori similare cu cele ale camerei foto, fiind diferite de modelele disponibile deja pe piaţă.
Noul M-P nu va fi disponibil pentru comandă decât la jumătatea lunii octombrie, la un preţ mai mic decât alte camere foto în ediţie de titan de la Leica. Vor fi lansate doar 333 de unităţi ale acestei variante la preţul de 22.900 dolari americani, sensibil mai mic decât alte variante speciale ale unor modele mai vechi (preţul ajungea şi la 30.000 de dolari, în trecut). Probabil că fanii cu buzunare adânci au fost surprinşi de decizia „ieftinirii” acestui model, în timp ce utilizatorii de aparate Leica cu bugete limitate se vor limita la modelul M-P obişnuit, care costă „doar” 6.995 dolari.