Micul spion – Canon Digital IXUS 120 IS

Micul spion - Canon Digital IXUS 120 IS

O cameră DSLR pentru fotografii de calitate este nemaipomenită,
dar când locul în care îţi petreci timpul liber se află la o
altitudine de 1500 de metri, pe o vreme în care brazii nu-şi dau
nici în ruptul capului veşmântul îngheţat de zăpadă de pe ei, cel
mai bine e să ai un aparat micuţ pe care să-l scoţi imediat din
buzunar şi să faci poze cât ai clipi, eventual fără să renunţi la
mănuşi. Acesta este Canon Digital IXUS 120 IS, o
jucărie digitală atât de mică încât o poţi ascunde în
palmă
şi care nu te abandonează tocmai când peisajul este
mai frumos, îndurând cu stoicism temperaturi de sub zero
grade
.


Canon Digital IXUS 120 IS

Design

Canon IXUS 120 IS se prezintă într-o formă de invidiat, cu un
corp suplu 89 de mm lungime, 20 de mm grosime şi
120 de grame greutate. Partea frontală este dedicată grupului de
lentile cu zoom optic 4x, în spatele cărora se
ascunde un senzor CCD de 12.1 MP. Deasupra
obiectivului se află un LED care ajută la focus în condiţii slabe
de iluminare şi nelipsitul bliţ.

Pe partea dorsală se întinde un ecran de 2.7
inch
, iar în dreapta lui tastele de control,
portul HDMI (ca să vezi pozele pe televizoare de
ultimă generaţie) şi cel de tip miniUSB. Trebuie
menţionat că, din cauza dimensiunilor mici ale camerei,
butoanele sunt destul de înghesuite şi, cel puţin
în cazul padului de control, s-ar putea să apeşi pe două taste
simultan. Trecem peste asta şi mergem pe „acoperiş”, acolo unde
regăsim declanşatorul şi butonul de pornire. La baza aparatului se
găsesc lăcaşul pentru baterie şi slotul pentru carduri de memorie
SD.

Avem aşadar un design obişnuit, specific camerelor
ultra-compacte. Lipseşte doar rotiţa de scroll
pentru selectarea modurilor de fotografiere – respectiva selecţie
se face din meniu.


Canon Digital IXUS 120 IS

Dotări

Pentru un aparat cu care sigur vrei să prinzi instantanee mai
degrabă decât să meditezi la compoziţia imaginii, Canon IXUS 120 IS
îţi oferă o vastă personalizare a funcţiilor:
alegere ISO, White Balance şi schemă de culori manuale, pe lângă
numeroasele setări deja stabilite.

În ceea ce priveşte punctele speciale de atracţie,
ultra-compactul se laudă cu sistemul de recunoaştere a feţei
subiectului (Face Detection).

Pozele realizate la timpi de expunere mai mari ies în general
bine, mulţumită sistemului de stabilizare a
imaginii.


Canon Digital IXUS 120 IS

Singurul aspect de care s-ar putea plânge cineva ar fi
lipsa unui control manual asupra diafragmei şi al timpilor
de expunere
. Eu nu consider însă că e un lucru negativ –
această cameră, repet, este pentru point-and-shoot şi
portabilitate
.

Până să trecem la proba practică, mai am de menţionat o
dotare extrem de importantă – filmarea High Definition
.
Da, Canon IXUS 120 IS m-a surprins într-un mod cât se poate de
plăcut când am văzut că e în stare să înregistreze video la
rezoluţie HD 720p (1280 x 720
pixeli
). Calitatea nu este extraordinară, dar cu siguranţă
decentă – urmăriţi clipul de mai jos ca să vă convingeţi.

Canon IXUS 120 IS Video Sample

Poze

Testul ISO ne arată că în condiţii bune şi
medii de iluminare (maximum ISO 400), aparatul face
fotografii satisfăcătoare. Mai departe, depinde de
pretenţiile fiecăruia.

ISO 80 ISO 100
ISO 200 ISO 400
ISO 800 ISO 1600

Dacă vrei să decupezi pe detalii nu te baza că vei obţine cine
ştie ce rezultate pentru că zgomotul din imagine este
necruţător
(vezi ISO 800 şi 1600). Chiar şi aşa, Canon a
inclus şi o opţiune prin care poţi ridica sensibilitatea
ISO până la 3200 – nu o recomandăm decât dacă vrei
să faci poze-spion. Pentru restul, apelează cu încredere la
bliţ.


Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Canon IXUS 120 IS Sample

Concluzie: Canon Digital IXUS 120
IS
este un aparat pe care l-am utilizat cu plăcere şi de
ale cărui rezultate mă declar mulţumit. A nu se înţelege că oferă
fotografii şi filme magnifice. Pot doar să spun că nu te va
dezamăgi dacă mizezi pe el în escapadele de weekend
.
Pentru concedii de lungă durată în locuri exotice recomand un DSLR.
Camera ultracompactă Canon se găseşte de vânzare în mai toate
magazinele online, la preţuri între 1200 şi 1300 de
lei
.


Canon Digital IXUS 120 IS

Urmărește Go4IT.ro pe Google News