Pe urmele rivalei Canon, companie care a lansat recent un aparat foto profesional capabil de filmare Full-HD 1080p la o calitate uimitoare (Canon EOS 5D Mark II), Nikon pregăteşte şi ea un DSLR cu performanţe video similare – Nikon D400, dar cu un senzor de 16 MP. Deocamdată sunt doar zvonuri, însă au mari şanse să fie adevărate ţinând cont că vin de pe forumurile dpreview.com, de la utilizatori implicaţi serios în domeniul foto. Data la care se crede că va avea loc anunţul oficial este 1 Decembrie. Mult mai probabil, dacă vorbele care circulă pe Internet au un sâmbure de adevăr, vom vedea noul Nikon D400 la PMA 2009, în vară.