Natura este de multe ori o sursă de inspiraţie pentru tehnologiile noi, iar una dintre realizările ei ar putea sta la baza unor viitoare tipuri de camere foto. Un grup de cercetători din cadrul universităţii din Illinois au creat prototipul unei camere foto care imită ochii insectelor, design care oferă unele avantaje faţă de tehnologiile actuale.
În locul clasicului senzor plan şi al setului de lentile din obiectiv, prototipul acestei noi camere foloseşte un ansamblu de 180 de lentile de mici dimensiuni care sunt aşezate pe o suprafaţă semisferică, replicând astfel forma ochilor anumitor specii de furnici sau gândaci. Datorită aceste aşezări speciale, cercetătorii au putut replica modul în care aceste vietăţi văd lumea înconjurătoare.
Noua cameră oferă o deschidere angulară de 160 de grade fără distorsiuni geometrice şi cu o profunzime de câmp infinită, ceea ce înseamnă că tot ce va apare în cadru va fi focalizat corect. Imaginea generată este tot semisferică, însă aceasta poate fi procesată şi tipărită bidimensional. Această soluţie nu este una universală, arta fotografie speculând efectele modificării diafragmei sau deschiderii angulare a obiectivului, însă camera ar putea avea alte utilizări.
Printre acestea, cercetătorii au menţionat sistemele de supraveghere aeriană sau instrumentele optice pentru endoscopii, care ar beneficia de avantajele acestei tehnologii. Acest prototip este unul simplu, cercetătorii vorbind despre posibilităţile de creştere a rezoluţiei prin creşterea numărului de micro-lentile la 15.000, câte are şi ochiul unei lăcuste, sau 28.000, precum în cazul ochilor libelulei.
Ideea unor camere superangulare semisferice nu este nouă. Sistemele Gorgon Stare şi ARGUS-IS functionează într-un mod similar sunt deja implementate pe drone şi elicoptere militare, dar au dimensiuni şi costuri ridicate. În mod deloc neaşteptat, şi cercetarea noii camere a fost parţial susţinută financiar de către Defense Advanced Research Projects Agency, departamentul de cercetare al Ministerului Apărării din Statele Unite.