Avem aici un exemplu de cameră foto compactă recomandată amatorilor. Pachetul de dotări de care dispune Pentax Optio V20 ar trebui să faciliteze cât se poate de mult realizarea unor poze cât mai bune. Începem cu recunoaşterea feţelor care a devenit o facilitate aproape standard pe majoritatea camerelor compacte. Ea ar trebui să elimine pozele în care toţi prietenii tăi sunt în ceaţă, iar tabloul de pe peretele din spate este cât se poate de clar. Dacă la această tehnologie mai adăugăm încă un filtru de zâmbete, avem facilitatea Smile Capture. Ea va acţiona automat declanşatorul când va detecta efectul Orbit la o singură persoană din cadru.
O altă facilitate de dorit ar trebui să elimine din rutina fotografului amator verificarea pozelor de ochi închişi. Camea va detecta dacă unul din personajele principale a adormit în post şi îţi va recomanda refacerea fotografiei. Cât despre specificaţii tehnice, nu se remarcă nimic aparte în curtea lui Pentax Optio V20: senzor de 8 MP, zoom optic 5x, ecran LCD de 3” şi memorie internă de 51 MB. Pentru fratele mai mare al lui Optio V10 producătorul a specificat un preţ de 280 $ şi o apariţie în magazine prin luna mai.