Performanţele cu care se laudă cei de la RED sunt şi ele impresionante. Senzorul 3k pemite înregistrarea video cu viteza de 120 de cadre pe secundă. Ceilalţi senzori Scarlet se opresc la 30 fps, o viteză decentă pentru filme semiprofesionale. Senzorii Epic 5k şi 6k pot înregistra la 100 fps. Dimensiunea mare a senzorului implică transferul unui volum de date imens, iar dimensiunile aparatului aduc cu ele limitări în acest sens. De aceea, brain-ul Epic 645 nu poate înregistra video cu mai mult de 50 fps, iar monstrul Epic 617 este limitat la 25 fps, frecvenţa la care ochiul uman nu detectează sacadare a imaginii. Ca un bonus, printre variantele de configurare oferite de RED se numără şi posibilitatea de a alătura două brain-uri pentru filmare 3D.
Nu putem încheia fără să discutăm despre disponibilitate şi preţuri. Cel mai ieftin body de la RED, Scarlet 3k va fi vândut începând din vara anului viitor cu 2.500 $. O versiune mai ieftină a sa, cu obiectiv fix, urmează să fie lansată în toamna lui 2009. Primul pe piaţă ar putea să fie Scarlet 5k, la un preţ de 7.000 $, la primăvară. Scarlet 6k este primul brain de la RED care depăşeşte, doar cu 2.000 $ pragul psihologic de 10.000 $. Modelele Epic 5k, 6k şi 9k sunt aşteptate la sfărşitul lui 2009 şi începutul lui 2010, la preţuri de 28.000 $, 35.000 $ şi respectiv 45.000 $. Topul de gamă, imensul RED Epic 617, va putea fi comandat din primăvara lui 2010 contra sumei de 55.000 $.
Se poate spune cu uşurinţă că asistăm la un moment important pentru segmentul IT. RED a promis că ne va impresiona şi a reuşit cu noul sistem DMSC. Avem aici urmarea logică a pasului făcut de Nikon şi Canon de combinare a fotografiei profesionale cu înregistrarea video la acelaşi nivel. Noile produse de la RED nu au fost create pentru amatori, iar preţul lor este destul de prohibitiv, însă nu putem să nu ne gândim că poate au pus bazele unui trend ca s-ar putea generaliza în industria foto/video.
După apariţia DSLR-urilor Canon 5D Mark II şi Nikon D90 care sunt capabile să filmeze la rezoluţie HD şi o fac chiar bine, RED a anunţat că lucreză la un sistem modular capabil să filmeze şi să înregistreze imagini statice la o calitate neîntâlnită până acum. Comunitatea internaţională de fotografi şi cameramani a fost pusă pe jar în ultimele săptămâni de imagini cu detalii ale diferitelor elemente de construcţie oferite de producătorul american. Acesta nu a creat una sau mai multe camere, ci o platformă modulară cu un nivel de personalizare neîntâlnit la producătorii seculari.
Sistemul în sine se numeşte DSMC (Digital Stills and Motion Camera). Totul pleacă de un „brain”, creierul sau un echivalent al body-ului. Acest modul conţine doar senzorul foto şi i se pot ataşa componentele care mai lipsesc pentru a crea un DSLR sau o cameră video. Modelele de brain de la RED se împart în două grupe: Scarlet şi Epic, în funcţie de dimensiuni. Trebuie spus că RED nu clasifică dimensiunile senzorului după MP, ci după rezoluţie. Brain-urile Scarlet pot avea rezoluţii 3k (3072×1620, 4.9 MP), 5k (5120×2700, 13.8 MP) şi 6k (6000×4000, 24 MP). Camera foto/video RED ONE, lansată de ceva timp pe piaţă are la bază un brain Scarlet cu rezoluţie 4k (4520×2304, 9.4 MP).
Nebunia începe în gama de module Epic, ele fiind patru la număr. Dacă primele două au senzorii de 5k şi 6k de la Scarlet, următoarele sunt cu totul speciale. Şi totuşi, la o analiză atentă am ajuns la concluzia că nu avem de-a face cu formate noi. Epic 645 vine să concureze cu formatul mediu din fotografia digitală, oferind un coşmar celor de la Hasselblad cu senzorul Monstro 9k (9334×7000) de 65 MP. RED s-ar fi putut opri aici, însă mai aveau un concurent de depăşit. Poate aţi văzut camera de la Seitz Digital pe care o prezentam la începutul anului şi care era dotată cu un senzor de 160 MP. Ei bine, pe aceeaşi dimensiune de 6×17 cm, RED a pus 261 MP. Rezoluţia maximă care poate fi obţinută de brain-ul Epic 617 este de 28.000×9334 de pixeli.
Acestea sunt modulele principale în jurul cărora se pot construi aparatele DSMC de la RED. Lor li se pot ataşa grip-uri REDhandle cu baterie încorporată şi butoane de control, monturi pentru obiective, oculare şi ecrane LCD pentru vizualizarea rezultatelor, baterii separate, module de stocare şi un modul cu mufe pentru intrare/ieşire. Şi pentru că cititorii sunt de obicei impresionaţi de numerele mari, RED ne comunică unul: 2.251.799.813.685.248. El reprezintă numărul de configuraţii posibile cu brain-urile, modulele şi accesoriile ce vor fi lansate în curând. Poate cineva să-i contrazică? Pentru acei fotografi profesionişti care au investit destul de mult în obiective, RED are o veste bună. Printre accesoriilor se numără şi monturi compatibile cu obiective Canon şi Nikon.