Am crezut că formatul
Micro Four Thirds este singura direcţie nouă
în care se îndreaptă camerele foto în ultima perioadă.
Ricoh ne face să ne mai gândim odată, prezentând noul
sistem GXR de camere cu lentile şi senzor
interschimbabile. Dacă până acum aveam un body, cu senzor
fix, procesor de imagine şi celelalte facilităţi necesare, căruia
puteam să-i ataşăm un obiectiv diferit, Ricoh schimbă reţeta
într-un mod neaşteptat. Body-ul GXR include un procesor de imagine,
bateria, blitzul şi ecranul, însă senzorul vine împreună cu
obiectivul şi încă un procesor de imagine într-un modul
detaşabil.
Poate că ideea nu e chiar aşa de rea, ţinând cont că fiecare
obiectiv va fi optimizat pentru senzorul din spatele său, însă cu
siguranţă este scumpă. Ba chiar foarte scumpă, am putea spune.
Combinaţia obiectiv-senzor-procesor de imagine poate foarte uşor să
coste cât o cameră nouă, mai ales dacă este folosit un senzor de
DSLR. Dacă mai adăugăm şi faptul că body-ul va avea un preţ
de 460 € în Europa, lucrurile nu par să fie foarte roz
pentru compania niponă. În continuare vom prezenta cele două module
ce vor fi disponibile iniţial.
Cel mai ieftin dintre ele va avea un obiectiv retractabil cu
distanţa focală de 24-70 mm şi F2.5-4.4. Senzorul va fi similar cu
cel folosit la camere compacte, însă la 1/1.75″ şi 10.3 MP el este
destul de mare. Stabilizarea imaginii se va face prin deplasarea
senzorului, iar valorile ISO pot varia între 100 şi 3200. Pentru
cei care apreciază mai mult calitatea imaginii decât un obiectiv cu
zoom, al doilea modul dispune de un senzor APS-C (23,6×15,7 mm) cu
12.3 MP. Obiectivul fix de 50 mm are tot F2.5, însă nu este
retractabil. Valorile ISO variază între 200 şi 3200, iar viteza de
fotografiere în rafală ajunge la 3 fps. De asemenea, acest modul
permite filmarea HD la rezoluţia 1280×720. Stabilizarea imaginii
lipseşte.
Cum am precizat mai devreme, preţul va fi probabil cel mai mare
duşman al sistemului Ricoh GXR. Preţul modulelor va fi de 370 €,
respectiv 670 €. Un viewfinder ataşabil pe patina blitzului, cum am
văzut la
Olympus E-P2, costă 250 €, iar pentru un blitz
compatibil va trebui să plătiţi 270 €. Şi acum întrebarea
de 1130 €: de ce am vrea să cumpărăm un DSLR mai mic, cu obiectiv
fix de 50 mm, când la această sumă avem atâtea alte opţiuni mai
avantajoase?