Sony lansează RX100 VII, o cameră „de buzunar” performantă dedicată vlogging-ului

26.07.2019
Sony lansează RX100 VII, o cameră „de buzunar” performantă dedicată vlogging-ului

Sony a anunţat o nouă cameră foto compactă din seria RX100. Aceasta se numeşte RX100 VII şi vine cu multe funcţii avansate, „moştenite” chiar de la vârful de gamă al seriei mirrorless Alpha, a9, cât şi cu capabilităţi dedicate vloggerilor. Avem de a face probabil cu cel mai performant aparat foto compact, capabil de filmări 4K, filmări în slow-motion, fotografie în rafală, focalizare rapidă şi echipat cu un display rabatabil, perfect pentru cei care obişnuiesc să se filmeze sau doresc selfie-uri la calitate mai bună decât pot oferi telefoanele mobile.

La suprafaţă, RX100 VII nu este extrem de diferit faţă de modelul RX100 VI de anul trecut. Vorbim despre un aparat foto compact integrat într-un corp aproape identic, cu acelaşi obiectiv Zeiss 24-200 f/2.8-4.5 (zoom optic 3,8x) şi un senzor CMOS de 20 megapixeli cu diagonală de 1”. Acesta din urmă a fost upgradat însă la tehnologii noi folosite în vârful de gamă Sony a9, precum retro-iluminare şi construcţie pe straturi.

Astfel, acest senzor, alături de procesorul de imagine BIONZ X, asigură capabilitatea de a realiza focalizare rapidă, în doar 0,03 secunde folosind tehnologia EYE AF, care focalizează pe ochii oamenilor şi animalelor. Astfel, chiar dacă este folosit pentru filmare, fotografie sau fotografie în rafală, subiectul va fi tot timpul clar. Alte avantaje permise de noile tehnologii sunt realizarea de rafale cu autofocus la 20 de cadre pe secundă, sau chiar rafale la 90 de cadre pe secundă, dar fără urmărire a subiectului.

Camera poate filma în rezoluţie 4K la 30 de cadre pe secundă, sau în Full HD în slow motion la 120, 240 sau chiar 960 de cadre pe secundă. Clipurile în slow-motion nu captează şi sunetul, însă, asemeni funcţiilor similare de pe smartphone-uri, care creează un efect de „dilatare a timpului” complet, cu sunetul redat de asemenea în slow motion.

Ce recomandă cel mai mult noua cameră Sony RX100 VII pentru vlogging sunt funcţiile avansate. Vorbim despre posibilitatea de a filma în mod „Log”, cu nuanţe de culoare neutre, care pot fi apoi ajustate în software de editare video, de posibilitatea de a înregistra sunet folosind un microfon extern care se ataşează pe noul port jack de 3,5mm al camerei, cât şi posibilitatea de a cumpăra un kit separat de vlogging, care include un grip cu butoane pentru control (record, zoom, etc.), cât şi suport pentru aparatul foto şi un microfon.

În timp ce aparatul foto RX100 VII, cu toate capabilităţile şi tehnologiile integrate va costa 1.200 de dolari la lansarea sa de la mijlocul lunii august, kit-ul de vlogging va costa la pachet cu aparatul 1.300 dolari, un preţ bun pentru un accesoriu atât de versatil şi util (grip-ul poate fi folosit şi pe post de mini-trepied).

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult