Trecând peste aparatele foto obişnuite, fie că vorbim de un Full Frame costisitor, un DSLR sau mirrorless accesibil sau o compactă cât un pachet de ţigări, adevărata revoluţie foto a fost provocată de creşterea explozivă a telefoanelor mobile, deoarece aceasta a pus în buzunarul fiecăruia un instrument de captură aflat mereu la îndemână. Conform unui studiu făcut de o cercetătoare din cadrul universităţii Fairfield din Connecticut, Statele Unite, dependenţa de camera foto ne afectează însă atenţia şi capacitatea de memorare.
Impactul camerelor foto ieftine şi accesibile asupra vieţii noastre este de netăgăduit, acestea imortalizând momente personale importante, devenind scannere de buzunar sau instrumente pentru jurnalismul cetăţenesc. Sigur, din când în când ne împiedicăm şi de aspectele negative ale disponibilităţii largi a acestora, cum ar fi restaurantele cu persoane care au nevoie de spaţiu pentru a-şi fotografia mâncarea sau de sălile de concerte care arată ca o pajişte cu licurici beţi, însă prezenţa unei camere foto mereu la îndemână este un lucru pozitiv.
Conform studiului întocmit de Linda Henkel, o cercetătoare din cadrul departamentului de psihologie al universităţii Fairfield, dependenţa de camera foto ne afectează capacitatea de memorare şi atenţia. Într-un test care a fost făcut într-un muzeu, membrii grupului care a avut permisiunea să folosească aparatul foto au avut dificultăţi mai mari cu memorarea obiectelor văzute, a poziţionării lor în muzeu sau a detaliilor acestora. Se pare că privitul prin ecranul sau vizorul aparatului detaşează utilizatorul de mediul înconjurător, acesta bazându-se prea mult pe tehnologie pentru a-şi aminti ulterior ce a văzut şi tratând prea superficial contactul cu realitatea.
În mod interesant, capacitatea de memorare a utilizatorilor care au fotografiat doar porţiuni din obiectele privite a fost la fel de bună ca cea a subiecţilor care nu au folosit deloc aparatul foto. Oarecum contradictoriu la o primă privire, acest fenomen este explicabil deoarece detectarea zonelor interesante sau a poziţiilor optime pentru imortalizarea detaliilor necesită o procesare prealabilă cu ajutorul ochilor şi creierului a întregului obiect.
Cum sărbătorilor şi vacanţele bat la uşă, aceste studiu ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne determine să apelăm mai puţin la camera foto pentru orice nimic şi să ne bazăm mai mult pe ochi şi creier pentru a ţine minte lucrurile importante.