FBI: Peste 150 de oameni, inclusiv copii, filmați cu o cameră ascunsă pe o navă de croazieră

10.05.2023
FBI: Peste 150 de oameni, inclusiv copii, filmați cu o cameră ascunsă pe o navă de croazieră
Foto: Pexels / Samson Bush

Un bărbat, care a filmat peste 150 de oameni cu o cameră ascunsă pe o navă de croazieră, a fost reținut de FBI.

Multe dintre victime au fost surprinse dezbrăcate complet sau parțial. Printre acestea se numără 40 de minori, inclusiv copii cu vârste de 4-5 ani.

Jeremy Froias a montat o cameră ascunsă, pe 29 aprilie, în una dintre băile publice ale navei Harmony of the Seas, pe când vasul naviga în apele internaționale. Încăperea se afla între un bar și un simulator de surfing.

Citește și: Un bărbat se simțea rău. A aflat motivul după ce a montat o cameră ascunsă în bucătărie

Camera ascunsă a fost descoperită pe 1 mai de un pasager. Acesta a alertat serviciul de securitate al vasului. Dispozitivul era un model Wi-Fi, echipat cu card micro-SD. Pe mediul de stocare au fost descoperite câteva ore de filmări. Camera a surprins chiar și momentul când Froias a instalat-o în baie, orientând-o în așa fel încât să filmeze zona vasului de toaletă.

Baia de pe vas în care suspectul a montat o cameră ascunsă. (Foto: FBI)

Agenții de securitate l-au găsit pe suspect cu ajutorul imaginilor de pe dispozitiv. Acesta a recunoscut că a montat camera în baie.

Din păcate aceste cazuri nu sunt rare. Un manager de restaurant a fost concediat după ce și-a filmat, timp de un an, colegele care se schimbau, cu o cameră ascunsă. Totodată, un fost vicepreședinte al Live Nation, una dintre cele mai mari companii de divertisment din lume, a fost prins în timp ce filma la metrou femei pe sub fustă cu ajutorul unui stilou cu cameră.

Sursa: CBS News

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult