Xiaomi intră şi pe piaţa de camere video pentru filmări la 360 de grade cu noua cameră Mi Panoramic. Aceasta vine cu un design compact, chiar inedit pentru acest tip de produse. De asemenea, spre diferenţă de multe dintre dispozitivele concurente, camera Xiaomi poate funcţionea şi pe post de cameră de acţiune, dar fără avantajele specifice acestora (stabilizare optică sau electronică).
Mi Panoramic Camera de la Xiaomi vine într-un corp compact paralelipipedic, cu un profil subţire. Aceasta cântăreşte 108 grame şi vine echipat cu procesorul de imagine Ambarella A12, acelaşi pe care l-am întâlnit şi pe noul Yi Camera 4K. Mi Panoramic beneficiază de doi senzori Sony IMX 206 cu lentile cu unghi larg de 190 de grade şi diafragmă f/2.0 şi include în pachet chiar şi un mic trepied pentru fotografii şi filmări la 360 de grade fără mişcări ale camerei. În termeni de performanţă, Mi Panoramic poate să filmeze în rezoluţia 3456 x 1728 pixeli la 30 de cadre pe secundă sau la 2304 x 1152 pixeli la 30 sau 60 de cadre pe secundă.
Aspectele de cameră de acţiune sunt evidenţiate însă în construcţie şi capabilităţi de rezistenţă la elementele mediului înconjurător. Xiaomi a construit corpul pentru Mi Panoramic din aluminiu şi susţine că poate rezista la scufundări în apă de până la 1 metru adâncime şi temperaturi de -10 grade.
Acumulatorul de 1.600 mAh garantează filmări de până la 90 de minute fără WiFi şi de până la 75 minute cu WiFi pornit. Stocarea se face pe suport microSD, cu dimensiunea maximă de 128 GB. Aplicaţia pentru smartphone este compatibilă cu Android 5.0 şi iOS 8.0 sau versiunile mai recente.
Momentan nu a fost confirmat un preţ sau o dată de lansare pentru Xiaomi Mi Panoramic Camera, însă având în vedere tradiţia companiei, cu siguranţă va fi mai mic decât cel al concurenţei.