VIDEO: A crăpat cu toporul un buștean. Când s-a deschis, toți s-au îngrămădit să își primească partea

20.08.2020

Un clip video cu un buștean crăpat cu toporul de un bărbat s-a viralizat. La interior se găsesc o mulțime de „viermi”.

Aceasta este, de fapt, Teredo navalis, o moluscă marină din familia Teredinidae, care atacă lemnul navelor. De aceea, „viermii” mai sunt numiți „shipworms”.

Animalul seamănă cu un vierme, iar la un capăt are o cochilie mică folosită la sfredelirea lemnului. Aceste moluște pot fi consumate. Dovadă că în clipul viral apar mai multe persoane, pregătite cu sos și lămâine, gata pentru a consuma delicatesa.

Potrivit Wikipedia, Teredo navalis este un dăunător foarte eficient al lemnului aflat sub apă. În Marea Baltică, pinii pot ajunge plini de tuneluri dacă se află în apă timp de 16 săptămâni, iar stejarii după 32 de săptămâni.

Nu e primul buștean care ascunde secrete

Dacă în acest caz cel care a despicat bușteanul știa la ce să se aștepte, nu același lucru se poate spune despre un bărbat care a tăiat un copac cu drujba. Acesta a avut parte de o sperietură după ce lama a trecut printr-un cuib cu cinci pui de raton. Unul dintre animale a fost rănit destul de grav, dar s-a vidnecat ulterior.

Mai mult, recent un bărbat din Brazilia a găsit „imaginea lui Iisus Hristos” într-o creangă tăiată. Descoperirea a fost făcută de un angajat al serviciului de întreținere de la primăria din Itaquirai, Brazilia, într-o creangă de copac tăiată cu drujba.

În urmă cu mai mulți ani, angajaţii de la compania Georgia Kraft Corp. au făcut o descoperire bizară în trunchiul unui copac pe care l-au tăiat. În interiorul acestuia au găsit un câine mumificat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult