Cum acţionează unii poliţişti când au de a face cu şoferi recalcitranţi

În unele ţări poliţia nu stă la discuţii cu şoferii şi pasagerii recalcitranţi. Camera de bord a unei maşini de poliţie din SUA a surprins momentul în care un SUV staţiona pe o bandă pentru virajul la stânga. Când maşina poliţiei a oprit în spatele jeep-ului cu girofarele pornite, şoferul acesteia a ieşit nervos şi a început să gesticuleze, cerându-le oamenilor legii să oprească luminile. În scurt timp a căzut la pământ. Abia apoi se vede de ce. Poliţistul nu a stat la discuţii şi a tras în şofer cu un taser, apoi i-a pus cătuşele.

 

Iată două gadgeturi care le-ar fi de folos şi poliţiştilor din România: camere video şi tasere.

Citeşte şi: Autocarul venit din rai

Taserul lansează în aer două mini-torpile (electrozi), prevăzute cu mici cârlige care se înfig în piele. Acestea trag după ele două fire electrice de câţiva metri lungime care sunt cuplate la electroşocul pistolului.

 

 

A fost inventat taserul care monitorizează ritmul cardiac al persoanei lovite de electrozi

 

Deşi de obicei nu sunt letale, taserele pot provoca moartea persoanelor care sunt sunt lovite de electrozii lor, în special în cazul celor care au probleme cu inima. Pentru a minimaliza acest risc, cercetătorii au dezvoltat un taser capabil să monitorizeze ritmul cardiac al persoanei lovite.

 

Dispozitivul a fost creat de cercetători de la Wake Forest Baptist Medical Center. Ei au modificat electrozii în aşa fel încât să transmită, după ce intră în piele, date despre ritmul cardiac al persoanei imobilizate de taser. Aceste semnale sunt recepţionate de un dispozitiv de înregistrare EKG ataşat la armă.

 

Acest nou tip de taser le oferă oamenilor legii răgazul necesar să cheme ambulanţa în cazul în care persoana imobilizată are probleme cauzate de şocul electric. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult