O femeie a intrat împreună cu geanta, în care se pare că avea o sumă mare de bani, în scanerul cu raze X dintr-o staţie de tren din China. Potrivit presei locale, femeia a vrut să se asigure că nu i se fură nimic.
Incidentul, surprins de o cameră de supraveghere, s-a petrecut în staţia Dongguan Est, din provincia Guangdong. Poliţiştii i-au spus femeii că trebuie să pună geanta pe banda aparatului. Reticentă, s-a dat la o parte şi a dispărut din câmpul vizual al camerei. Câteva minute mai târziu, oamenii legii s-au trezit cu ea în interiorul scanerului cu raze X.
După ce incidentul s-a viralizat, reprezentanţii gării au făcut apel la călători să nu urmeze exemplul femeii. „Pasagerii sunt avertizaţi nu doar că acest comportament este interzis, ci şi că radiaţa din aparat este foarte periculoasă pentru sănătate”, potrivit unui articol publicat într-un ziar din China.