Gestul interesant pe care îl fac piloții cu manșa înainte de a decola de pe portavion (VIDEO)

28.06.2022
Gestul interesant pe care îl fac piloții cu manșa înainte de a decola de pe portavion (VIDEO)

Pentru piloți, decolarea este o operațiune relativ ușoară, comparativ cu aterizarea. Totuși, nimic nu este lăsat la voia întâmplării în această etapă. După verificări amănunțite ale avionului, piloții urmează o rutină după ce ajung în carlingă.

Decolarea de pe portavion este mai interesantă decât cea de pe sol, deoarece aeronava este propulsată cu viteză în aer cu ajutorul unor catapulte cu aburi care provin de la reactorul navei.

Atrage, însă, atenția ce face pilotul cu manșa înainte de decolare. Acesta o mișcă înspre toate cele patru puncte cardinale și apoi în cerc, în sensul acelor de ceasornic (și invers, uneori), pentru a se asigura că dispozitivul și toate sistemele de control funcționează corect. Un alt militar, aflat pe puntea portavionului, urmărește direcția, profundoarele, flapsurile și eleroanele pentru a se asigura că acestea se mișcă atunci când este acționată manșa.

Apoi, pilotul salută ofițerul care controlează catapulta. Acesta nu acționează sistemul până când nu primește semnalul.

Citește și VIDEO: Manevrele pe care le face în carlingă un pilot de Super Hornet pentru a ateriza pe portavion, în plină furtună

F/A-18 Super Hornet, avionul din clipul video prezentat aici, dispune de un sistem automat pentru decolare, astfel că pilotul nu trebuie să țină mâna pe manșă în timpul procedurii. El reia controlul imediat după ce aeronava se desprinde de pe punte.

Sistemul a fost introdus deoarece din cauza accelerației mari (avionul ajunge la viteza necesară pentru decolare în doar 2 secunde, cu ajutorul catapultei) mulți piloți tindeau să tragă de manșă în spate, iar botul avionului urca rapid. După decolare, piloții trebuie să vireze spre stânga, pentru a nu perturba aeronavele care aterizează pe portavion.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult