James Bristle, un fermier din statul american Michigan, săpa împreună cu vecinul lui un şanţ pentru o ţeavă de scurgere. La un moment dat, la o adâncime de 2,4 metri, utilajul a dat peste ceva dur în sol. Iniţial cei doi au crezut că este vorba de un trunchi de copac, dar apoi şi-au dat seama că este vorba de un os imens.
Crezând că este vorba de un os de dinozaur, Bristle a contactat University of Michigan Museum of Paleontology. Cercetătorii veniţi la faţa locului au constatat că era vorba de rămăşiţele unui mamut. Aceste animale uriaşe au dispărut din America de Nord în urmă cu aproape 12.000 de ani. Până acum au fost descoperite în Michigan rămăşiţele a doar 30 de astfel de animale.