Microsoft anunță reluarea calendarului obișnuit de actualizări Windows 10

18.06.2020
Microsoft anunță reluarea calendarului obișnuit de actualizări Windows 10

Una din primele măsuri anunțate de Microsoft la debutul măsurilor de carantină pentru pandemia COVID-19 a fost suspendarea calendarului obișnuit de actualizări Windows 10, compania amânând pe termen nedefinit actualizările Windows neesențiale, încadrate de obicei la categoria „opționale”.

Exceptând patch-urile Windows 10 care aveau direct legătură cu remedierea unor bug-uri și probleme urgente de securitate, dezvoltarea actualizărilor cu scopul adăugării de funcții noi sistemului de operare a fost suspendată, Microsoft concentrând resursele unei echipe de dezvoltatori diminuată în scopul rezolvării prioritare a bug-urilor care amenințau într-o perioadă deja tensionată stabilitatea și siguranța platformei Windows.

Acum că autoritățile competente au stabilit relaxarea nivelului de alertă, Microsoft reacționează prin reluarea unora dintre activitățile normale, măsura vizând și calendarul de actualizări Windows.

actualizări Windows 10

Vizând platformele Windows 10 și Windows Server (începând cu versiunea 1809), Microsoft reia furnizarea actualizărilor opționale, denumite acum lansări „Preview”, în sensul că funcțiile noul introduse vor fi prezente și în dotarea reviziilor Windows viitoare.

Pentru a simplifica procesul de actualizare și păstra un calendar predictibil, Microsoft va lansa aceste actualizări „Preview” în a treia săptămână a fiecărei luni. În plus, utilizatorii serviciilor de actualizare Windows Server (WSUS) nu vor vedea versiunile „Preview” pentru Windows 10 sau Windows Server în canalul (WSUS).

Cu un pas în față, cei înrolați în programul Windows Insider sau Insider For Business vor avea acces la actualizări Windows 10 încă la stadiul de dezvoltare, începând cu a doua săptămână a fiecărei luni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News