Ceea ce părea să devină un imens scandal, cu perspectiva de a costa AMD miliarde de dolari pentru dezinformarea cumpărătorilor cu privire la caracteristicile reale ale procesoarelor pentru PC achiziţionate, s-a transformat într-o acţiune judecătorească de lungă durată şi fără o concluzie clară. Opt ani mai târziu, AMD acceptă despăgubirea clienţilor nemulţumiţi cu aproximativ 8 dolari.
Problemele au început în anul 2011, când AMD a lansat familia de procesoare Bulldozer, reprezentată a acea vreme de modelele FX-8000 şi FX-9000. Descrise în pliantele publicitare drept procesoare octa-core, acestea foloseau de fapt un design care împărţea resursele de procesare între două nuclee adiacente, încât folosirea la întregul potenţial nu aducea niciodată sporul de performanţă aşteptat de la un CPU cu opt nuclee de procesare.
Acţiunea în instanţă a pornit de la acuzaţia cum că procesoarele Bulldozer nu sunt multi-core în sensul promovat de AMD. Deşi erau promovate ca procesoare octa-core, în realitate acestea foloseau module a câte două nuclee fiecare, împărţind resurse care limitează performanţa în condiţiile folosirii simultane a tuturor unităţilor de procesare disponibile. Având în vedere faptul că procesoarele AMD Bulldozer nu suportau procesarea a opt fire de execuţie simultan, fără penalizări semnificative de performanţă, acestea trebuiau promovate ca şi procesoare quad-core.
În tabăra adversă, Intel promovează de mulţi ani tehnologia Hyper-Threading care oferă funcţionalitate similară, raportând sistemului de operare un număr dublu de nuclee decât sunt fizic prezente fizic în procesor.
În mod ironic, cei mai câştigaţi sunt avocaţii care au luat parte la acest proces, onorariile primite totalizând 3.63 milioane dolari.
Deocamdată, nu este clar cât anume vor primi clienţii AMD care s-au înscris la proces, doar o cincime dintre aceştia solicitând în mod expres despăgubiri. Astfel, suma acordată per procesor vândut s-ar putea ridica la 35 de dolari, oferind doar o consolare modestă celor nemulţumiţi de performanţele mult sub aşteptări demonstrate de prima generaţie de procesoare AMD octa-core.