Specificaţii tehnice:
Interesul tot mai crescând al utilizatorilor obişnuiţi pentru segmentul home entertainment este întreţinut de scăderea preţurilor la ecranele de mari dimensiuni şi de disponibilitatea din ce în ce mai crescută a sistemelor de tip Media Center. În plus, conceptul de sistem multimedia simplificat care să redea orice conţinut video şi audio este foarte tentant pentru aceia dintre noi care nu excelează la capitolul cunoştinţe tehnice.
ASUS DAV Center D22 este un media center cu specificaţii actuale şi un design plăcut. Datorită grosimii de numai 95mm a carcasei, aceasta poate fi amplasată orizontal sau vertical. Un panou frontal acoperă conectori audio, două porturi USB, un port Firewire şi un port eSATA, precum şi un card reader compatibil cu 13 formate. Unitatea optică este încorporată în designul frontal, iar butonul pentru Eject este stilizat.
Tot pe panoul frontal tronează o siglă Intel Viiv care ne dă o idee despre natura componentelor interne. Platfoma Viiv a fost lansată de Intel în 2006 şi reprezintă o anumită combinaţie de elemente precum procesor, placă de bază, placă de reţea, aplicaţii şi DRM. În cazul de faţă, motorizarea sistemului este realizată de un procesor Intel Core 2 Duo E6300 la frecvenţa de 1.86 GHz, o placă de bază cu chipset Intel P965 şi o memorie RAM de 1 GB. Sistemul de operare ce rulează pe aceste specificaţii este un Windows Vista Home Premium cu Media Center 6.0.