Testele pentru ray-tracing au fost realizate în cele două jocuri cu suport oficial: Battlefield V şi Metro Exodus.
În cazul Battlefield V, am ales cele două extreme setarea DXR „low” şi setarea DXR „ultra”. Diferenţele vizuale şi de performanţă între low şi medium sunt mici, la fel şi între high şi ultra. Rezultatele de performanţă pentru cele două setări intermediare sunt între cele două, cu diferenţe minime la nivel vizual. Practic, doar claritatea reflexiilor este afectată de aceste setări, iar aceasta este evidentă doar atunci când te uiti direct la o reflexie, nu în timpul jocului.
Ray-tracing-ul în Battlefield V este astfel aplicat pe toate suprafeţele care ar putea realiza o reflexie, în funcţie de materialul din care sunt realizate şi efectele cu care interacţionează. Astfel, toate suprafeţele metalice, din sticlă, toate suprafeţele ude, sau apa, au reflexii în timp real prin ray-tracing. Acest lucru conferă un realism sporit imaginilor, putând fi observate reflexii ale obiectelor care nu sunt prezente pe ecran, ceva ce nu este posibil folosind alte metode. În timp ce efectul este foarte plăcut în special în single player, faptul că performanţa este atât de mult afectată cu setarea „DXR On”, nu recomandă utilizarea ei în modul multiplayer. Ca soluţie de compromis, recomandăm setările DXR Low şi Medium pentru un balans destul de bun între performanţă şi calitate vizuală.
În cazul lui Metro Exodus, efectele de ray-tracing nu sunt imediat vizibile, însă impactul asupra performanţei cu siguranţă poate fi simţit cu această setare pornită. Cei de la 4A Games au ales să folosească razele de lumină simulate folosind nucleele RT din arhitectura cipului grafic Turing, pentru a simula modul în care funcţionează iluminarea în joc. Astfel, efectul de „iluminare globală”, adica reflexia luminii de pe suprafeţe este mult mai realistă, în timp ce întregul sistem de iluminare este simulat conform regulilor fizicii. Acest lucru înseamnă că jocul arată mai realist, însă impactul asupra performanţei este semnificativ.
Metro Exodus oferă două setări pentru funcţia RTX, High şi Ultra, diferenţele dintre ele fiind minime, chiar dacă la nivel de performanţă se simte imediat diferenţa. Sfatul nostru este să folosiţi setarea high, care asigură performanţă chiar foarte bună pe RTX 2080 Ti şi în rezoluţie 1440p.
Integrează cel mai puternic cip grafic de pe piaţă
Oferă acces la tehnologii precum ray-tracing şi DLSS în jocuri
Performanţă foarte bună în toate cazurile de utilizare
Dimensiuni reduse faţă de alte implementări RTX 2080 Ti, fiind potrivită pentru computere mai compacte
Preţul este cam mare pentru un RTX 2080 Ti de referinţă cu turbină
Prea puţine titluri beneficiază de tehnologiile RTX în prezent
Stă tot timpul la temperaturi mari şi face zgomot semnificativ în utilizare