Tot mai puţin populare în ultimii ani, PC-urile clasice în carcasă ATX sunt înlocuite treptat cu alternative practice şi mult mai elegante. Avem pe de o parte sistemele de tip All-in-One PC care mută toate componentele în corpul ecranului şi mini PC-urile bazate pe conceptul Intel NUC, compacte şi uşor de conectat la monitorul pe care îl avem deja. ASUS Vivo PC este un exemplu din a doua categorie, ce diferă însă prin carcasa puţin mai mare, adaptată pentru a permite instalarea unui hard disk cu format 3.5 inch.
Aparent fără nici o legătură cu PC-urile tradiţionale, ASUS Vivo PC VM60 ia forma unei cutiuţe pătrate, având latura de 19cm şi puţin peste 5cm înălţime. Sub capacul detaşabil finisat cu aluminiu şlefuit găsim un compartiment pentru hard disk de 3.5 inch, iar mai jos, sub şasiul din plastic fixat de această dată cu şuruburi găsim o platformă cu procesor Intel, preluată direct din sfera calculatoarelor portabile.
Vivo PC este gândit pentru folosirea ca şi PC de sufragerie, util pentru vizionarea de filme (până la rezoluţie 4K), navigare pe internet şi jocuri online care nu solicită prea mult nucleul Intel HD Graphics. La birou, mini PC-ul ASUS este o prezenţă discretă, procesorul Intel preluat din sfera sistemelor laptop fiind numai bun pentru lucrul cu aplicaţii destinate mediului office.
La fel ca mini PC-urile din seria Intel NUC, Vivo PC este prevăzut cu sistem de prindere VESA ce permite fixarea de spatele monitorului. Carcasa ceva mai spaţioasă în cazul de faţă a permis includerea unei perechi de difuzoare stereo şi opţiuni în plus la partea de conectivitate. Astfel, în partea din spate găsim doi conectori USB 3.0 şi încă patru USB 2.0, ieşiri video HDMI şi VGA, ieşire S/PDIF digitală pentru sunet şi conectori jack pentru căşti, microfon şi Line In. Tot în spate găsim şi butonul Power, alăturat unui card reader 2-in-1.
Pentru acces la internet avem interfaţă Gigabit LAN, placă de reţea wireless n/ac, respectiv modul Bluetooth 4.0 pentru utilizarea de accesorii wireless (ex. tastatură şi mouse).
ASUS Vivo PC VM60 este prevăzut cu ventilator intern ce absoarbe aer prin fantele laterale şi de sub bay-ul pentu hard disk, evacuând căldura reziduală prin partea din spate. Alimentarea este asigurată cu un adaptor AC extern, similar celor folosite pentru telefoane mobile.
ASUS Vivo PC VM60 – detalii tehnice
Echipat în cazul de faţă cu hard disk de 500GB, Vivo PC vine cu sistemul Windows 8.1 deja instalat (opţional Windows 7), la pachet cu pachetul Norton Antivirus în versiune trial valabilă 60 zile. Tot în versiune de încercare avem instalat şi pachetul Microsoft Office 2013, iar gratuit avem acces la serviciul ASUS WebStorage.
Ajutat cu 4GB memorie RAM, sistemul de operare porneşte surprinzător de repede de pe HDD-ul cu platane la 7200RPM, iar procesorul Intel Core i5-3337U, rezervat în mod normal portabilelor din gama Ultrabook, nu pare să fie o piedică pentru aplicaţiile uzuale. Privind şi partea plină a paharului, consumul de energie redus (mai mic de 15W în regim idle), recomandă mini PC-ul ASUS pentru activităţi care solicită funcţionare permanentă: server de fişiere, media player, înregistrarea programată a transmisiunilor TV (necesită tuner TV USB).
ASUS Vivo PC VM60 – rezultate în teste sintetice:
În ciuda folosirii unui procesor pentru laptop optimizat pentru eficienţă energetică sporită, ASUS Vivo PC VM60 nu este chiar PC-ul rece şi silenţios la care aş fi sperat. Dacă la funcţionare în idle, cu ventilatorul aproape inaudibil la turaţia de 2200 RPM, procesorul Core i5-3337U raportează o temperatură de 61°C, încărcarea cu o aplicaţie ce utilizează un singur fir de execuţie ridică temperatura la 91°C, respectiv turaţia ventilatorului la 4500 RPM. Folosirea unei aplicaţii de procesare video care solicită toate cele 4 procesoare (2 fizice + HyperTreading) aduce temperatura pentru CPU la 105°C, ventilatorul turat la 4650 RPM emiţând un ton ascuţit uşor de sesizat. Totuşi, deşi ridicată, temperatura nu depăşeşte limita impusă de specificaţiile Intel, procesorul Core i5-3337U având limita de temperatură fixată la 105°C.
Trebuie spus că performanţele sistemului de răcire pot varia în funcţie de tipul procesorului instalat, cu rezultate mai bune sau mai proaste de la caz la caz.
Din fericire în condiţii de utilizare normală (navigare pe internet, vizionarea de filme), Vivo PC este foarte silenţios iar temperatura raportată pentru CPU nu se reflectă asupra celorlalte componente sensibile. Spre exemplu, temperatura raportată pentru hard disk nu a depăşit niciodată 42°C.
O posibilă explicaţie pentru procesorul înfierbântat ar putea fi utilizarea agresivă a modului Turbo. Practic, procesorul Core i5-3337U cu frecvenţă minimă garantată de 1.8GHz nu coboară sub 2.34GHz chiar dacă încărcăm toate cel 4 fire de execuţie, iar cu un singur fir de execuţie activ frecvenţa urcă la peste 2.65GHz. Rezultatul este un spor de performanţă sesizabil, pentru care merită sacrificată o mică parte din silenţiozitate, mai ales că măsura nu afectează în nici un fel stabilitatea aplicaţiilor rulate.
Lăsând la o parte performanţele la partea de CPU, ASUS Vivo PC VM60 impresionează prin calitatea difuzoarelor stereo integrate, capabile să redea sunet clar şi la volum suficient de puternic cât să nu mai avem nevoie de alte boxe pentru birou. O altă bilă albă este placa de reţea compatibilă Wi-Fi N şi AC, fără probleme în privinţa acoperirii sau stabilitatea conexiunii. Totuşi, pentru viteză optimă de acces la internet recomand folosirea interfeţei Gigabit LAN.
Din păcate mouse-ul propus de ASUS, deşi foarte atrăgător la prima vedere, s-a dovedit incomod de folosit. Funcţia touch-scroll este ineficientă şi lentă, comparat cu rotiţa de scroll tradiţională, iar butonul pentru click stânga/dreapta realizat dintr-o singură bucată de plastic este incomod de acţionat (mai ales pentru click dreapta). La final, mouse-ul propus ca accesoriu opţional la preţul de 200Lei impresionează doar la capitolul estetică, experienţa în folosire fiind departe de aşteptările iniţiale.
Configuraţia prezentată în articol:
ASUS VivoPC cu procesor Intel Core i3-3337U + 4 GB RAM + HDD de 500 GB + Windows 8
Alte configuraţii disponibile în ofertele magazinelor din ţara noastră:
ASUS VivoPC cu Intel Core i3-3110M + 4 GB RAM + HDD de 500 GB + Windows 8 – 1750 Lei
ASUS VivoPC cu Intel Core i5-3210M + 4 GB RAM + HDD de 500 GB + Windows 8 – 2100 Lei
Mulţumită flexibilităţii excelente în ceea ce priveşte tipul procesorului, cantitatea de memorie RAM, spaţiul de stocare şi chiar sistemul de operare livrat, ASUS Vivo PC VM60 poate fi recomandat deopotrivă clienţilor din mediul business, cât şi utilizatori obişnuiţi. Cei dintâi vor aprecia aspectul elegant şi performanţele rezonabile obţinute la un cost nu foarte mare. În schimb, utilat cu hard disk încăpător şi mai multă memorie RAM, Vivo PC poate lua rolul unei platforme de divertisment, redând filme pe ecranul televizorului sau servind conţinut pentru accesarea de pe tabletă sau telefonul mobil.
În ultimă instanţă, Vivo PC VM60 poate fi şi un bun înlocuitor pentru vechiul dektop PC, eliberând spaţiu preţios pe masa de birou.
Design îngrijit şi dimensiuni reduse
Opţiuni suficiente la capitolul conectivitate
Compartiment pentru hard disk de 3.5
Difuzoare stereo integrate, de bună calitate
Disponibil în mai multe configuraţii, atât cu Windows 8, cât şi Windows 7
Sistemul de răcire poate fi gălăgios la încărcare mare. Temperaturile raportate pentru procesor puteau fi mai bune.