Când Apple a lansat
iPhone 4, Steve Jobs a ţinut să sublinieze faptul că ecranul
Retina Display are una din cele mai mari rezoluţii de pe piaţă. Mai
mult, s-a afirmat că aceasta rezoluţie testează limitele ochiului
uman de-a distinge două puncte foarte apropiate. Pe diagonala de
3.5″ erau dispuşi 960×640 de pixeli. Casio, binecunoscuta
companie niponă şi împreună cu Toppan Printing se laudă cu un
afişaj de 4.8″ cu rezoluţie full HD.
Retina Display de la Apple are 326 ppi (puncte per
inch), iar ecranul de mai sus ajunge la 458 de ppi.
Utilitatea sa este pusă sub semnul întrebării, fiind mai mult o
demonstraţie a tehnologiei HAST (Hyper Anamorphous Silicon TFT). Cu
ajutorul ei se pot crea ecrane cu 30% mai luminoase decât cele TFT
clasice. Nu cred că vom vedea prea curând un afişaj HAST full HD
într-un terminal mobil sau într-un UMPC şi nici nu cred că există
cerere pentru aşa ceva, nici măcar în Japonia. Însă atunci când va
apărea această cerere, Casio va avea dispozitivul pregătit.