Ne place sau nu, clasicul hard disk va mai rămâne ceva timp de actualitate. Iată câteva indicații pentru alegerea celui mai fiabil model cu putință.
Atunci când unul dintre hard disk-uri se defectează subit, garanţia asigurată de producător pentru hardware-ul este o slabă consolare, în contextul pierderii datelor importante găzduite pe respectivul dispozitiv de stocare. Totuși, evita cu totul consecințele acestui posibil deznodământ alegând în mod informat următorul model pe care îl cumperi.
A doua plasă de siguranță, desigur, este realizarea de backup-uri periodice pentru fişierele importante şi/sau investind in redundanță pe partea de hardware. Spre exemplu, cumpărând două hard-disk-uri din modelul pe care l-ai ales și setarea acestora în configurație RAID-1. Sigur, vei plăti de două ori pentru același spațiu de stocare, dar măcar ai un nivel rezonabil de siguranță că datele tale nu vor dispărea peste noapte.
O soluţie modernă poate fi și abonarea la un serviciu de stocare cloud, care să asigure prin intermediul unei aplicaţii dedicate sincronizarea automată al tuturor fişierelor importante. Chiar şi cu toate măsurile de siguranţă deja luate, alegerea unui model dintr-o serie recunoscută pentru fiabilitatea peste medie poate evita multe bătăi de cap cu depanarea PC-ului şi restaurarea datelor salvate în spaţiul cloud, sau din copii de siguranţă păstrate pe dispozitive de stocare externă.
Backblaze este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii pentru stocare cloud, rapoartele sale publice privind hard disk-urile instalate în centrele de stocare administrate oferind o sursă credibilă de informare pentru cumpărătorii de rând, care se gândesc să achiziţioneze un model nou pentru stocarea colecţiei de poze, muzică, filme, jocuri, etc.
La începutul anului 2020, Backblaze monitoriza 132339 de hard disk-uri folosite pentru stocarea datelor. Pentru o evaluare corectă, au fost eliminate din statistici acele unităţi care au fost folosite în scopuri de testare şi loturile de hard disk-uri care nu au totalizat durata minimă de 5000 de zile de funcţionare până la finalul trimestrului Q1-2019. Astfel, sunt luate în calcul un total de 129767 hard disk-uri, tabelul de mai jos acoperind ratele de apariţie a defectelor pentru intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2020.