Posesorii de automobile Tesla sunt deja un club exclusivist, deoarece nu oricine își permite un asemenea vehicul. Cea mai ieftină versiune de Model 3 costă 38.000 de dolari în SUA.
O aplicație de dating dezvoltată special pentru ei îi face și mai „speciali”.
Tesla Dating poate fi folosită doar de către cei care dețin un automobil electric construit de producătorul american.
Citește și: Cât costă o mini-mașină originală Model Y pentru copii
Aplicația este dezvoltată de Ajitpal Gréwal, din Canada, care și-a dat seama că automobilele Tesla devin o parte importantă din identitatea persoanelor care le dețin. Potrivit lui, posesorii lor vorbesc „tot timpul” despre mașini și îl divinizează pe șeful companiei, Elon Musk.
Tesla Dating este încă în faza de dezvoltare, dar primește utilizatori în faza early-access. Sute de persoane s-au înscris deja pe site-ul dedicat.
Aplicația seamănă cu Tinder. Utilizatorii își pun o poză de profil, o scurtă descriere și menționează modelul pe care îl dețin, dar și configurația acestuia. Se pot înregistra doar cei care pot demonstra că sunt proprietarii unui astfel de vehicul, potrivit lui Ajitpal Gréwal.
Citește și: VIDEO: Iată ce a descoperit un șofer de Model 3 după 58.000 de km parcurși cu mașina
Tesla este cea mai populară marcă de automobile electrice din lume. În prima jumătate a anului, compania a vândut 179.050 de mașini și a avut o cotă de piață globală de 28%. Datorită succesului, o acțiune a Tesla a ajuns să valoreze 2.000 de dolari, iar compania are o capitalizare bursieră de peste 370 de miliarde de dolari.