Opţiune rezervată de obicei sistemelor de tip server, sursele de alimentare cu redundanţă sunt disponibile şi pentru PC-uri obişnuite, permiţând construirea de servere low-cost folosind componente hardware mai puţin costisitoare, care să poată funcţiona în regim non-stop chiar şi în cazul penelor de curent sau defecţiuni accidentale.
Conectate la două prize AC bazate pe circuite independente, sursele de alimentare duale pot oferi redundanţă în cazul penelor de curent, comutând instantaneul pe un circuit de rezervă. Totodată, în cazul defectării unuia dintre modulele de alimentare, cel rămas funcţional poate fi activat imediat, fără a întrerupe funcţionarea echipamentului.
Compatibilă cu carcase ATX şi PS2, noua sursă de alimentare produsă de FSP are la bază un design proprietar, cele două module cu puteri de 500W şi 700W fiind prevăzute cu ventilatoare de 40mm de tipul celora folosite cu sisteme server, performante şi potenţial zgomotoase la nivel maxim de încărcare. Totodată, sursa de alimentare include un modul special de monitorizare, capabil să alerteze în caz de suprasarcină, scurt-circuit, supra-voltaj la priza AC sau defectarea ventilatorului.
Adresată sistemelor cu unul sau două socket-uri pentru procesor, sursa de alimentare pune la dispoziţie doi conectori ATX de tip 4+4 pini, doi conectori PCIe cu 6+8 pini pentru placă video şi un total de 6 conectori SATA.
Practic, două surse de alimentare într-un singur pachet compact, FSP Twins 500W vine cu un preţ pe măsură, de 399 dolari, susţinut cu o garanţie de 5 ani.
ASUS ROG prezintă Avalon, un concept interesant de PC pentru gaming