Fujitsu Esprimo X913T, un All In One discret şi puternic pentru mediul office

Fujitsu Esprimo X913T, un All In One discret şi puternic pentru mediul office

Chiar dacă par nişte produse ceva mai tinere, sistemele All-in-One sunt de aceeaşi vârstă cu calculatoarele personale obişnuite, primul produs care a putut fi clasificat astfel fiind modelul original Apple Macintosh din 1984. De-a lungul timpului, interesul pentru aceasta formă a fluctuat în funcţie de modă, preţuri sau avantaje tehnologice, cea mai recentă ascensiune fiind generată de Windows 8 şi de posibilitatea realizării unui sistem care să beneficieze atât de un ecran mare cât şi de posibilitatea reglării poziţiei pentru a-l face mai confortabil pentru controlul tactil.

Prezentare şi construcţie

Spre deosebire de modelele AIO testate până acum de Go4it, Fujitsu Esprimo X913T nu este un sistem multimedia destinat utilizatorilor obişnuiţi, ci un produs compact pentru mediul Office. Această destinaţie implică unele compromisuri, cum ar fi de pildă designul sau dotările multimedia, dar poate atrage utilizatorii care nu apreciază în mod deosebit aspectul strălucitor al modelelor AIO destinate mediului casnic şi nu au nevoie de dotări multimedia.

Spre deosebire de cele mai multe sisteme AIO pentru acasă, care găzduiesc toate componentele interne în carcasa monitorului şi beneficiază astfel o siluetă mai graţioasă, Fujitsu a preferat să înghesuie toate componentele într-o bază cu dimensiuni de 31,5 x 21,5 x 3,5 cm, o opţiune care este însă de înţeles dacă ţinem cont că procesorul folosit este unul desktop, care are nevoie şi de o răcire adecvată.

Deoarece toate butoanele pentru control sunt amplasate pe baza inferioară, monitorul  de 23” este doar o carcasă neagră extrem de simplă. Confecţionată dintr-un plastic mat dur, aceasta are o grosime de 1,5 centimetri, uşor mai bombată în zona piciorului flexibil, iar partea frontală este acoperită de o suprafaţa protectoare din plastic lucios.

Singurul detaliul constructiv al monitorului este carcasa camerei Web, care oferă un microfon de mari dimensiuni, un senzor de proximitate care va trezi monitorul din stand-by atunci când va aşezaţi în faţa lui şi, în spatele unui capac protector retractabil, o cameră video  de 1,3 MP.

Piciorul flexibil este fabricat din două segmente, balamalele acestuia fiind foarte ferme, dar totodată suficient de uşor de ajustat. Sistemul de prindere din spatele monitorului oferă unghiuri de înclinare obişnuite, adică -5/+30 de grade fără modificarea  poziţiei balamalei centrale. În cazul în care aveţi nevoie de o orientare mai mare pentru utilizarea multitouch, balamaua centrală permite orientarea ecranului în orice poziţie, inclusiv cea perfect orizontală, făcând din Esprimo X913T o masă tactilă care este poziţionată tot la circa 9,5 centimetri de suprafaţa mesei.

Baza sistemului, care adăposteşte toate componentele, este fabricată din acelaşi material plastic mat şi dur, singurul element de decor fiind o bandă din aluminiu eloxat care este amplasată frontal si pe care sunt tipărite etichetele butoanelor. Pentru cei care sunt alergici la cabluri, vestea bună este că această bază, deşi îngustă, ascunde şi sursa de alimentare, eliminând astfel un alimentator extern căruia trebuie să-i găsim loc.

În afara butonului Power central, care oferă şi iluminare internă, aici se găsesc încă şase butoane: unul pentru comutarea modului Eco, unul pentru ajustarea iluminării şi butonul pentru meniuri, însoţit de încă trei taste pentru navigaţie. Partea superioară a bazei oferă duze pentru admisia aerului de mari dimensiuni şi difuzoarele stereo interne.

Dotări şi specificaţii

Dotările sunt bune pentru clasa business, sistemul Fujitsu oferind patru porturi USB 3.0, din care două sunt amplasate comod pe marginea laterală stângă a bazei, şi două porturi USB 2.0. Unica ieşire video este însă DVI, ceea ce face sistemul mai puţin apt pentru redarea multimedia pe un ecran extern mai mare, iar o eventuală utilizare casnică multimedia se va lovi în plus şi de lipsa unei unităţi optice şi a unei ieşiri audio digitale sau multicanal.

  • Ecran – 23”, IPS, 1920 x 1080 pixeli, tactil cu 10 puncte, ecran lucios
  • Sunet – Realtek ALC663, difuzoare stereo
  • Procesor  – Intel Core i3-3220, dual-core, HyperThreading, 3,3 GHz
  • Placa video – Intel HD 2500
  • Memorie RAM – 4 GB DDR3, SO-DIMM
  • Chipset placă de bază – Intel Q77
  • Hard disk – Toshiba MQ01ABD, 500 GB, 5400 rpm
  • Unitate optică – nu
  • Opţiuni conectivitate – Gigabit Ethernet (Intel 82579), Wi-Fi 802.11 b/g/n 2×2 (Intel Centrino N2230)
  • Conectori – 4 x USB 3.0, 2 x USB 2.0, Ethernet, DVI, audio in, audio out
  • Sistem de operare – Windows 8 Pro
  • Accesorii incluse – în funcţie de configuraţie
  • Alimentare – internă, 90W
  • Dimensiuni – 554 x 225 x 433 mm
  • Greutate – 8,62 kilograme
  • Dotări speciale – webcam 720p, microfon, senzor de proximitate, TPM, vPro (opţional), Bluetooth

Fujitsu a ales un procesor desktop LGA 1155 din gama inferioară, însă memoria RAM şi unitatea de stocare interne sunt importate de la laptopuri deoarece sistemul acceptă doar SO-DIMM şi discuri de 2,5”.

Deoarece astfel de sisteme se comandă de la bun început cu configuraţia dorită, nici tentativele de actualizare hardware nu vor fi prea simple deoarece carcasa este sigilată şi foloseşte un sistem de închidere dificil.

Ecran, webcam, redare audio

De cele mai multe ori, sistemele business sunt neglijate atunci când este vorba de ecran. Din fericire, nu este cazul şi acum, Fujitsu optând pentru un ecran IPS foarte bun. Având o diagonală de 23” şi un panoul Full HD, acesta oferă culori naturale cu o saturaţie bună, unghiuri ample de vizualizare, contrast ridicat şi o luminozitate ridicată, făcându-l ideal nu doar pentru lucru, ci şi pentru activităţi multimedia. Ecranul lucios pune ceva probleme în lumina puternică, însă fiind vorba de un sistem care este utilizat doar în interior, acest neajuns este mai puţin deranjant. Suprafaţa tactilă capacitiva este însă excelentă, aceasta fiind foarte sensibilă şi având o fricţiune optimă pentru controlul fin al unui ecran pe care se fac gesturi ample.

Camera Web, deşi are o rezoluţie mică, oferă o imagine cu o calitate surprinzător de bună. Nivelul detaliilor este mulţumitor, aşa cum este şi normal pentru un senzor mic, însă white balance-ul este foarte bine ajustat, imaginea este luminoasă iar culorile au o saturaţie bună. Microfonul monofonic are o sensibilitate multumitoare, însă acesta nu oferă noise-cancellation.

Componenta multimedia este trasă în jos de calitatea slabă a difuzoarelor, sunetul lor nefiind bun pentru altceva decât redarea vocii umane în timpul unei videoconferinţe.

Performanţe şi răcire

Configuraţia testată de noi a inclus un procesor Intel Core i3-3220 tactat la 3,3 Ghz, cumpărătorii având posibilitatea alegerii unui model superior Core i5-3470 sau al unui simplu Pentium . După cum arată rezultatele testelor, performanţele acestui procesor entry-level sunt suficiente pentru sectorul business vizat sau pentru un sistem de uz general nepretenţios folosit în mediul casnic, nefiind însă un workstation real sau un sistem pentru jocuri.

Stocarea HDD are o performanţă bună pentru un model de 2,5” destinat laptopurilor, cei care doresc un confort superior putând opta pentru configuraţii cu HDD de 7200 rpm sau SSD. Interfaţa video HD 2500, ruda mai mică şi mai săracă a cunoscutului HD 4000, este optimă doar pentru accelerarea fluxurilor video HD, compresia video asistată cu QuickSync sau accelerarea OpenGL în Photoshop, performanţa in jocuri fiind nesatisfăcătoare.

  • PCMark Vantage 64 bit – 5810 (Memories: 3949, Gaming: 4090, Productivity: 5492, HDD: 2590)
  • PCMark 7 – 2689
  • 3DMark 11 – P403
  • Cinebench R11.5 (OpenGL / CPU) – 10,62 fps/2,7 pts
  • HD Tune Pro – 105MB/s, 71 MB/s, 106 MB/s (max, average, burst), 9,4 ms timp acces
  • WinRAR 4.2 – 3757 KB/s
  • SuperPI 1.5 XE – 11,82 sec
  • Pornire Windows  – 35 secunde

Sistemul de răcire are un comportament adecvat într-un regim de utilizare office, partea inferioară a carcasei disipând o cantitate mare de căldură, în timp ce partea superioară este doar călduţă iar ventilatorul nu se face auzit. Odată ce aţi pornit însă un joc sau o aplicaţie care necesită un timp consistent de procesor, ventilatorul va ajunge foarte repede la turaţia maximă, zgomotul acestuia având o tonalitate ridicată deranjantă.

Concluzii

După mai bine de o săptămână petrecută cu Fujitsu Esprimo X913T, acesta s-a dovedit un sistem foarte bun pentru office. Designul este sobru şi plăcut, ergonomia este bună, ecranul este excelent iar performanţele hardware sunt suficient pentru aplicaţii de birou, editare foto şi alte activităţi uzuale de acest fel. Este regretabilă însă limitarea ieşirilor video doar la DVI/VGA, calitatea modestă a difuzoarelor şi lipsa unei unităţi optice, care trebuie achiziţionată separat.

Părţi pozitive

ecran IPS Full HD de bună calitate
picior flexibil cu libertate mare
design industrial elegant
cameră Web şi microfon
configuraţii cu procesoare desktop

Părţi negative

o singură ieşire video DVI/VGA
ventilator zgomotos în regim intensiv
lipsă unitate optică
interior greu accesibil

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News