GLOBALFOUNDRIES anunţă trecerea la procesul de fabricaţie pe 7nm, promiţând semiconductoare cu 40% mai rapide

16.06.2017
GLOBALFOUNDRIES anunţă trecerea la procesul de fabricaţie pe 7nm, promiţând semiconductoare cu 40% mai rapide

Disponibil la scară largă începând cu a doua jumătate a anului viitor, procesul de fabricaţie 7nm Leading-Performance (7LP) FinFET ar putea aduce pentru industria de microprocesoare cel mai mare salt de performanţă şi eficienţă din ultimii ani.

Adecvat pentru aplicaţii de înaltă performanţă, cum sunt procesoarele grafice (GPU) şi procesoare pentru PC-uri (CPU) sau dispozitive mobile (SoC), procesul de fabricaţie 7LP dezvoltat de GLOBALFOUNDRIES este disponibil deja partenerilor pentru testare şi evaluare. Comparat tehnologiei anterioare 14nm FinFET, noul proces de fabricaţie este aşteptat să ridice cu mai mult de 40% puterea de calcul a viitoarelor generaţii de micrprocesoare, dublând totodată numărul de tranzistori care pot fi acomodaţi pe aceeaşi suprafaţă a pastilei de siliciu.

Primele chipseturi cu tehnologie 7nm FinFET sunt produse în noua fabrică (Fab 8) dezvoltată în regiunea Saratoga County a statului american New York, folosind procedee convenţionale de litografie optică, urmând ca producţia de masă să fie susţinută cu ajutorul echipamentelor EUV de ultimă generaţie, care înlocuiesc lumina vizibilă cu radiaţie din spectrul ultraviolet.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult