BiTMICRO este compania care se poate lăuda cu depăşirea barierei de 1 TB pentru harddisk-uri SSD şi cum capacitatea memoriei flash este de obicei o putere a lui 2, noul E-Disk Altima E3S320 dispune de 1.6 TB. Din păcate, atunci când ni se spune că interfaţa de transfer de date este SCSI, ne dăm seama că harddisk-ul acesta nu este pentru oricine. În ciuda faptului că are o carcasă indentică cu a unui unităţi de 3.5”, E-Disk Altima E3S32 a fost creat pentru aplicaţii militare şi industriale. Motivul principal este preţul, nespecificat, dar pe care nu şi-l poate permite muritorul de rând.
Cei care vor putea folosi acest harddisk se vor bucura de o viteză de transfer susţinută de 230 MB/s şi până la 320 MB/s în rafală. Temperaturile de funcţionare se încadrează între -40 şi 85 de grade Celsius, o plajă foarte largă comparativ cu alte dispozitive similare. Şi pentru că nu ştii niciodată când îţi explodează o mină sub şenile, E-Disk Altima E3S320 de la BiTMICRO poate rezista la şocuri de până la 1500 G. Dacă doriţi să vă echipaţi carul de luptă cu aşa ceva apelaţi la pagina producătorului.