După anunțul că va renunța la branding-ul Core i pentru noile procesoare Meteor Lake, Intel probabil că se așteaptă ca o parte dintre clienți să fie puțin confuzi pentru început. Ce va adăuga și mai multă confuzie în ecuație este însă faptul că următoarea generație de procesoare pentru PC-uri desktop nu va face parte din Meteor Lake, ci va fi un Raptor Lake Refresh, adică va fi o generație incrementală, care va folosi aceeași arhitectură a generației curente, cu mici îmbunătățiri. Astfel, următoarele procesoare de PC vor fi din nou lansate sub vechiul branding, Core i.
Conform canalului „Golden Pig Upgrade” de pe BiliBili (echivalentul YouTube din China), Intel nu plănuiește să treacă încă la denumirile Core și Core Ultra pentru procesoarele pe care le va lansa pentru PC-uri în curând. Acestea vor rămâne la vechile denumiri, iar modelul de top va fi, cel mai probabil Core i9-14900K. Vestea bună este că aceste procesoare vor putea fi folosite pe plăcile de bază deja existente, marcând a treia generație consecutivă de procesoare Intel pe același socket LGA 1700. Anterior, Intel schimba socket-ul o dată la două generații.
Golden Pig Upgrade (traducere cu Google Translate din chineză) are și imagini cu planurile Intel pentru următoarele câteva trimestre, iar acestea includ câteva detalii interesante. Chiar dacă Raptor Lake Refresh-S/HX nu va primi noile denumiri, se pare că Intel va încerca să vândă o gamă de procesoare noi din gama Raptor Lake Refresh sub Core și Core Ultra. Este vorba despre modelele Raptor Lake Refresh-U, următoarele procesoare pentru laptop-uri ultra portabile. Chiar dacă nu vor fi fundamental diferite față de cele din prezent, acestea vor trece la noul branding.
În cele din urmă, după aceea vor urma primele procesoare pentru ultra portabile și pentru laptop-uri performante, seriile Meteor Lake U și H, care vor fi, de fapt, primele procesoare care folosesc noua arhitectură și procesul de fabricație EUV de la TSMC. Totuși, va fi greu pentru o perioadă să distingi modelele Raptor Lake Refresh-U de modelele Meteor Lake, întrucât toate vor fi listate cu denumirile Intel Core fără „i” și Intel Core Ultra, la grămadă. Clienții vor trebui să fie foarte atenți la numărul de model atunci când vor cumpăra laptop-uri sub noile logo-uri.
sursa: videocardz