Lucrurile încep să se limpezească în tabăra AMD după lansarea noii generaţii de procesoare, cei drept, doar pentru segmentul server. Astfel, se pare că în decembrie compania va lansa şi corespondentele pentru segmentul desktop, cele care ne interesează de fapt.
Numele general al acestei serii va fi Phenom, sub care se vor ascunde procesoare cu patru sau două nuclee. Totuşi, din ultimele informaţii, AMD ar pregăti şi un procesor cu trei nuclee, un produs de nişă evident, despre care nu s-a mai vorbit până acum. În general, procesoarele mai ieftine nu ies din procesul de fabricaţie aşa cum se doreşte şi este nevoie de reducerea frecvenţei şi/sau a memoriei cache. De aceea, este posibil ca şi în cazul modelelor cu trei nuclee să se aplice acelaşi procedeu: dezactivarea celui de-al patrulea.
Modelele cu două nuclee, X2, vor avea denumirea Kuma, iar frecvenţele de lucru la lansare se vor afla în plaja 2.0-2.4 GHz, urmând ca aceste valori să crească pe parcursul lui 2008. X4 este denumirea generică a modelelor cu patru nuclee, ascunse şi sub cod-ul Agena, care vor funcţiona în aceeaşi plajă de frecvenţe. AMD nu a abandonat familia de procesoare FX, adresată entuziaştilor, care va fi relansată în primele luni ale lui 2008.
Odată cu promovarea Logo-ului pentru Phenom, AMD a dezvăluit şi originile acestui nume, care provin de la cuvântul „fenomenal”.