Intel admite că patch-urile Meltdown/Spectre cauzează inclusiv reporniri ale PC-urilor echipate cu procesoare de ultimă generaţie

18.01.2018
Intel admite că patch-urile Meltdown/Spectre cauzează inclusiv reporniri ale PC-urilor echipate cu procesoare de ultimă generaţie

Având în vedere complexitatea patch-uilor necesare pentru corectarea vulnerabilităţilor Meltdown şi Spectre, devenite publice la începutul acestei luni, nu este chiar de mirare că performanţele şi stabilitatea PC-urilor este afectată. Însă pierderea stabilităţii PC-urilor echipate cu procesoare vândute ca fiind perfect funcţionale reprezintă un scenariu de coşmar pentru Intel, compania cea mai afectată de vulnerabilităţile semnalate.

Într-o luptă contra cronometru dusă timp de jumătate de an, Intel şi dezvoltatorii celor mai populare sisteme de operare au colaborat pentru adresarea unei probleme de securitate vizând o tehnologie esenţială în funcţionarea aproape oricărui procesor modern. Imposibil de corectat pentru PC-urile existente fără acceptarea unui compromis la partea de performanţă, vulnerabilităţile Meltdown (cea mai gravă) şi Spectre vor rămâne un punct nevralgic încă mult timp de acum înainte.

Însă pentru moment, lucrurile stau chiar mai rău, PC-urile echipate cu procesoare Intel din familile Ivy Bridge, Sandy Bridge, Broadwell, Skylake şi Kaby Lake fiind predispuse la erori cauzând repornirea spontană a PC-urilor.

Atunci când nu blochează cu totul funcţionarea PC-urilor, patch-urile de securitate puse la dispoziţie prin serviciul Windows Update aduc scăderi de performanţă, media fiind de 4%. Alte scenarii de utilizare întâlnite în domeniul sistemelor server aduc însă penalizări de performanţă mult mai mari, de până la 25%.

Potrivit Intel, în prezent sunt disponibile deja actualizări de firmware pentru 90% dintre procesoarele lansate în ultimii 5 ani, însă situaţia este departe de a fi rezolvată.

Deşi nu a trecut prea mult timp, Intel şi AMD sunt deja vizate de procese colective, solicitând despăgubiri pentru problemele cauzate.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult