Intel a lansat 32 de noi procesoare desktop din șase categorii diferite. Acestea sunt diferențiate de modelele precedente fiind desemnate drept familia „Comet Lake”, iar cele mai puternice vin cu 10 nuclee și frecvențe în boost de până la 5,3 GHz. Desigur, nu este vorba despre o arhitectură nouă, ci tot despre o variantă nouă a arhitecturii Skylake pe 14nm, lansată în urmă cu cinci ani.
Cele mai puternice modele din gamă sunt din nou Intel Core i9, care vor fi livrate cu 10 nuclee. Intel a produs pentru prima dată cinci modele diferite la lansare, două dintre ele fiind fără procesor grafic integrat, iar unul cu putere limitată, la frecvențe mici. Acest trend va fi evident în cazul tuturor modeleleor Core i, ceva ce Intel nu a mai făcut până acum.
Modelul de top este i9-10900K, cu frecvență de bază de 3,7 GHz și Turbo Boost pe un nucleu de 5,3 GHz. Acesta are un consum declarat de 125W și vine la un preț de 488 dolari americani în SUA. Acesta este modelul care integrează și cip grafic Intel UHD Graphics 630, același pe care îl vedem de mulți ani atât pe destkop-uri, cât și pe laptop-uri. Pe lângă acest model apare și i9-10900KF, identic în termeni de performanță, dar fără cip grafic și modelele 10900 și 10900F cu consum de 65W și frecvențe ed la 2,8 GHz la 5.2 GHz în boost. Varianta i9-10900T are consum de 35W și frecvențe între 1,9 GHz și 4,6 GHz.
O situație similară vedem și în cadrul seriei Core i7. Variantele de top i7-10700K și KF vin cu 8 nuclee cu frecvențe 3,8 – 5,1 GHz la un consum de 125W, variantele de mijloc i7-10700 și i7-10700F vin la 2,9-4,8 GHz cu consum de 65W și varianta cea mai slabă, i7-10700T oferă frecvență între 2 și 4,5 GHz la consum de 35W.
Seria i5 cu șase nuclee este cea mai complicată, fiind formată din 9 modele diferite, cu consum între 35 și 125W, în timp ce seria i3 cu patru nuclee vine în șase variante, toate echipate cu cip grafic. Atât i5 și i3, cât și variantele de top i7 și i9 au tehnologia Hyper Threading activată, deci numărul de fire de execuție reprezintă dublul nucleelor de pe fiecare procesor în parte. Astfel, i9 are 20 de fire de execuție, i7 are 16, i5 are 12, iar i3 are 8. În urmă cu doar câțiva ani, modelele i7, care erau cele mai puternice, erau livrate cu 4 nuclee și 8 fire de execuție, asemeni unui i3 din prezent.
În cele din urmă, avem procesoarele noi din seriile Pentium Gold bazate pe Comet Lake cu două nuclee și 4 fire de execuție, toate echipate cu cip grafic, în timp ce seria Celeron include trei modele cu două nuclee și două fire de execuție.
Desigur, așa cum ne-a obișnuit Intel în ultimii 10 ani, aceste nouă procesoare folosesc un socket nou penru Comet Lake, alături de chipset-ul Z490, deci nu veți putea adăuga un astfel de procesor din gama nouă pe o placă de bază mai veche. Astfel, upgrade-urile de procesor ies din discuție în cadrul acestei serii. Va trebui actualizată întreaga platformă (procesor + placă de bază). Acest lucru îi va dezavantaja în special pe cei care au licențe de Windows OEM, care se leagă în special de placa de bază, licența fiind invalidă pe o altă componentă.
(via AnandTech)