Anticipând noua ofertă de procesoare Ryzen pregătite de AMD pentru lansare în această primăvară, Intel va lansa noi modele Xeon oferind până la 18 nuclee de procesare cu frecvenţe de funcţionare mărite.
Descrise în unele zvonuri cu un raport performanţă/cost foarte competitiv, oferta de procesoare AMD Ryzen pare să fie luată în serios şi de către Intel, compania pregătind deja o ripostă. În timp ce pasionaţii de jocuri PC şi utilizatori obişnuiţi vor avea la dispoziţie procesoare cu frecvenţe mărite din familia Kaby Lake, se pare o măsură similară va fi luată şi pentru gama profesională de procesoare pentru sisteme server şi staţii de lucru.
Botezată Xeon Gold, noua serie păstrează nucleul Skylake-EP pe 14 nm folosit şi cu actuala gamă Xeon, însă va oferi frecvenţe de funcţionare mărite şi nu mai puţin de 1MB memorie cache L2 pentru fiecare nucleu de procesare. Spre comparaţie, implementările anterioare ale nucleului Skylake ofereau numai 256 KB memorie cache L2 per nucleu de procesare.
Vârful de gamă va fi reprezentat de modelul Xeon Gold 6150, un procesor cu 18 nuclee şi tehnologie HyperThreading, funcţionând la 2.7GHz (până la 3.7 GHz în modul Turbo). Chip-ul dispune de 24.75 MB memorie cache L3 şi controller de memorie quad-channel DDR4. Apărând ca un rival direct pentru vârful de gamă AMD Ryzen R7-1800X (CPU octa-core), noul procesor Intel va avea cu siguranţă un preţ pe măsura performanţelor oferite.