Intel va lansa Core i9-7980XE, primul procesor cu 18 nuclee pentru sisteme desktop PC

29.05.2017
Intel va lansa Core i9-7980XE, primul procesor cu 18 nuclee pentru sisteme desktop PC

Întâlnite până acum doar la gama Xeon de procesoare pentru server şi staţii de lucru performante, procesoarele cu mai mult de 10 nuclee vor lua cu asalt din această vară şi platforma desktop PC.

Parte din familia Skylake-X de procesoare create pentru platforma X299 (socket LGA-2066), Intel Core i9-7980XE vine să „demoleze” competiţia reprezentată de platforma AMD Threadripper, cea din urmă oferind „doar” 16 nuclee de procesare (Ryzen 9 1998X).

Echipat cu 18 nuclee de procesare şi tehnologie HyperThreading, Core i9-7980XE va putea procesa până la 36 fire de execuţie simultan, având la dispoziţie o cantitate de 24.75MB memorie cache L3 şi interfaţă de memorie quad-channel DDR4-2666.

Din păcate, exceptând numele său scenă şi detalii generale despre platforma X299, alte informaţii cum ar fi preţul de achiziţie şi frecvenţele de funcţionare nu sunt cunoscute, deocamdată.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult