iPhone 16 ar putea suporta încărcare de 40W pe fir și de până la 20W wireless

10.07.2024
iPhone 16 ar putea suporta încărcare de 40W pe fir și de până la 20W wireless

Viitorul iPhone 16 ar putea suporta viteze mai mare de încărcare atât prin cablu, cât și wireless. Ce alte noutăți pregătește Apple?

Potrivit unor noi zvonuri apărute în China, viitoarele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max de la Apple vor suporta încărcare rapidă cu fir de 40W și încărcare wireless MagSafe de 20W, relatează MacRumors.

Pe lângă schimbările de design vehiculate în ultima vreme, viitoarea generație de telefoane de la Apple pare că va primi un upgrade important în departamentul încărcare.

Modelele iPhone 15 și iPhone 15 Pro sunt capabile să atingă viteze de încărcare maxime de până la 27W cu un adaptor de alimentare USB-C adecvat, în timp ce încărcătoarele oficiale MagSafe de la Apple sau de la alți producători pot încărca fără fir modelele iPhone 15 cu până la 15W. Toate cele patru modele de iPhone 15 se pot încărca până la 50% în aproximativ 30 de minute cu un încărcător de 20W sau mai mare, la fel ca iPhone 13 sau 14.

Apple pregătește viteze mai mari de încărcare pentru iPhone

Odată cu noua gamă de telefoane, Apple va introduce și puteri mai mari de încărcare. Astfel, iPhone 16 Pro și Pro Max se vor putea încărca cu viteze mai mari, de până la 40W prin fir și 20W wireless. Acest lucru va scădea timpii de încărcare și este o actualizare așteptată de utilizatorii iPhone, mai ales că bateriile au început să crească în capacitate.

De asemenea, aflăm că, cu excepția modelului iPhone 16 Plus, toate celelalte versiuni ale viitorului smartphone vor beneficia de baterii mai mari. Se zvonește și că noile telefoane ar putea folosii acumulatori suprapuși, ceea ce ar favoriza o încărcare mai rapidă, dar le-a crește și longevitatea.

Pe lângă baterii mai mari și puteri mai bune de încărcare, noile telefoane de la Apple vor avea cele mai subțiri rame din industria smartphone-urilor, fiind mai subțiri chiar și decât a celor mai recente dispozitive iPhone 15 Pro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre cele ... citește mai mult