Chiar dacă nu vizează în mod expres piaţa de acceleratoare grafice pentru PC şi console de jocuri, producătorul cu nume fără rezonanţă la urechile consumatorilor de rând şi-ar putea face o intrare în forţă pe piaţa soluţiilor de accelerare grafică pentru PC.
Cu o activitate concentrată mai ales pe dezvoltarea de unităţi GPU cu aplicaţii în spectrul militar, Jingjia Micro nu a dus lipsă de finanţare, compania evoluând rapid de la primul accelerator grafic proiectat exclusiv în China şi fabricat folosind un proces de fabricaţie pe 65nm, la soluţii cu adevărat competitive. Cunoscute drept JM7000 şi JM7200, a doua generaţie de unităţi GPU au făcut trecerea la litografie pe 28nm, mai mult decât dublând performanţele primei generaţii.
Abia anunţate, JM9231 şi JM9271 dispun de interfaţă PCIe şi pot fi asamblate în formatul unor acceleratoare grafice pentru PC, producătorul descriind un nivel de performanţă comparabil seriilor GeForce GTX 1050 şi GTX 1080 de la NVIDIA.
Cu un consum estimat la 200W, modelul de top vine echipat cu 16GB memorie video HBM şi oferă aproape toate facilităţile aşteptate de la un GPU modern, cum ar fi ieşiri video DisplayPort 1.3 şi HDMI 2.0, decodare video 4K. Însă deocamdată, JM9231 şi JM9271 par a fi adresate exclusiv aplicaţiilor din domeniul militar, absenţa suportului pentru API-urile DirectX şi Vulkan împiedicând rularea de jocuri.
Cu venituri raportate de 36 milioane dolari, în creştere cu 34.54% faţă de anul anterior, Jingjia Micro dă semne că pregăteşte extinderea activităţii şi în afara pieţei de soluţii pentru uz militar, lansarea cât se poate de publică a noii oferte de acceleratoare grafice confirmând practic aceste intenţii.