Ecologiştii ar trebui să primească cu urale noul harddisk extern Kanguru Eco Drive, deoarece acesta este cu adevărat un prieten al mediului înconjurător.
Nu numai că se supune standardului RoHS (Restriction of Hazardous Substances Directive), neutilizând materiale periculoase pentru mediu (mercur, cadmiu, plumb, crom etc), dar el este şi fiabil din punct de vedere al consumului de energie. HDD-le externe sunt în general avide de energie, dar Eco Drive-ul suportă 3 moduri de economie de curent, ce duc la o scădere a consumului de până la 75% comparativ cu alte dispozitive de acelaşi fel. Pe lângă avantajele financiare ale economisirii energiei electrice, consumul redus se traduce şi în durată de viaţă prelungită a harddisk-ului.
Momentan există doar posibilitatea achiziţiei harddisk-urilor externe (conectivitate USB 2.0, 7200 rpm) din această generaţie, dar pe viitor vor fi disponibile şi modele SATA, conform producătorilor. Kanguru Eco Drive este disponibil în diverse versiuni, având capacităţi cuprinse între 80 şi 750 GB, la preţuri între 95 şi 350 $( valabile în SUA).
Rămâne însă o întrebare generală: de ce am cumpăra un mastodont când avem alternative mai finuţe?