Kentsfield: cele patru nuclee de la Intel

Că nu se mai poate creşte frecvenţa din cauza căldurii degajate şi că trebuie reorientată industria către multi-core am înteles, însă trecerea la quad core mi se pare prea rapidă şi mă face să mă întreb: chiar ne trebuie? Mă tem că un răspuns concludent nu pot da atâta timp cât dezvoltatorii de software nu oferă aplicaţii care să beneficieze de pe urma a patru nuclee, mă rog, doar unii dintre ei. Există întradevăr programe precum cele de arhivare, comprimare video sau modelare 3D optimizate pentru procesare multiplă, dar acestea nu sunt printre aplicaţiile utilizate zilnic.

Aşa se face că, în unele jocuri, un Core 2 Duo cu frecvenţa mai mare decât a unuia din gama quad core, va fi mai rapid. Aplicaţiile se creează destul de greu necesitând timp şi cel puţin totul începe cu un sistem de operare competent, iar Windows Vista abia a apărut. În momentul de faţă procesoarele dual core ajută utilizatorul într-o anumită măsură, mai ales pe cei care folosesc multe aplicaţii rezidente în fundal cum ar fi un firewal, un antivirus etc.

La ce să ne aşteptăm

Intel se pregăteşte în următorii doi ani să facă trecerea sigură la o întregă gamă quad core, în 2007 fiind disponibile Core 2 atât cu două nuclee cât şi cu patru, iar procesoarele care acum costă o avere vor fi cu siguranţă mult mai accesibile pe viitor, aş spune cam peste un an. Multi-procesarea deschide uşa unor noi posibilităţi şi idei care aşteaptă a fi puse în practică, exact precum cea a căminului digital în care un calculator să fie responsabil de mai multe activităţi în casă. Rămâne de văzut cum vor ţine pasul dezvoltatorii de software cu avântul luat de hardware.

În 2006 Intel a ţinut capul de afiş mai tot timpul anului cu a sa nouă generaţie de procesoare Core. Dacă prima jumătate de an a fost rezervată speculaţiilor şi prezentării arhitecturii pe baza celor relatate de Intel, ce-a de-a doua a fost ceva mai agitată începând cu lansarea efectivă în iulie a procesoarelor controversate, ascunse sub numele Core 2 sau Conroe. Succesul a fost pe măsura aşteptărilor, însă Intel nu s-a opri aici, cele două nuclee (dual core) prezente în prima generaţie Core 2 nefiind suficient de puternice în viziunea companiei. Astfel se face că, la mai puţin de şase luni de la apariţie, familia Core 2 primeşte doi noi membri de data aceasta dotaţi cu patru nuclee (quad core) şi ascunse în spatele numelui de cod Kentsfield.

Puţină istorie nu strică

Intel şi-a dat seama cu ceva timp în urmă că direcţia în care se îndreaptă cu generaţia Net Burst (arhitectura ce stă la baza procesoarelor Pentium D) este una greşită, evident relativ la performanţele etalate de produsele concurenţei. Era la fel de evident că un alt semieşec din partea Intel ar fi fost un dezastru, distanţa dintre ei şi AMD ar fi crescut şi mai mult. Astfel, au preferat să nu se grăbească şi să pregătească încet o nouă arhitectură revoluţionară, mult mai performantă decât cea precedentă.

Intenţiile companiei au fost oficial dezvăluite în luna august 2005 la Intel Developer Forum. Dar să o luăm încet. Poate că nu toţi dintre voi aţi auzit de Centrino, un nume des vehiculat în domeniul notebook-urilor, care defineşte practic platforma Intel pentru sistemele portabile (notebook-uri). În ceea ce priveşte performanţa şi autonomia aceasta a fost imbatabilă în ultimii ani. Procesoarele care stau la baza ei sunt denumite Pentium M (cel mai probabil de la „mobile”) şi ofereau performanţe comparabile cu cele ale modelelor pentru desktop Pentium D. Astfel se face că, noua arhitectură, denumită Core, cea pe care Intel îşi punea bazele, îşi are originile în Pentium M plus mici idei din Net Burst.

Prima generaţie Core adresată doar calculatoarelor portabile, ascunsă şi sub numele de cod Yonah, a etalat un nivel al performanţelor ridicat, nu ieşit din comun, dar situat deasupra a tot ce exista în domeniul notebook-urilor la momentul respectiv. Cu ajutorul anumitor producători de plăci de bază a fost posibilă montarea procesoarelor Yonah pe calculatoare desktop. Ajutate de memoriile DDR2 cu 240 de pini (cele obişnuite pentru desktop-uri), dar mai mult, cu aportul puterii grafice a acceleratoarelor 3D de ultimă generaţie, modelele de procesoare Core au reuşit să se impună. Era evident, Intel era pe drumul cel bun.

La mai puţin de un an de la apariţia primei generaţii Core, Intel a lansat Core 2, de data aceasta şi pentru segmetnul desktop, dar şi server, cu care şi-au surclasat concurenţa fără drept de apel. Core 2 sunt procesoare cu două nuclee în aceeaşi pastilă de siliciu, cu frecvenţe cuprinse între 1,86 şi 2,93GHz (în momentul lansării), ascunse şi sub denumirea Conroe.