Memristorul, arma cu care s-ar putea lupta împotriva legii lui Moore

Deşi titlul s-ar putea să fie mai greu de înţeles, lucrurile stau destul de simplu: cu cât ai mai mulţi tranzistori într-un procesor, cu atât mai mare va fi performanţa. Ca să poţi pune mai mulţi tranzistori fără să măreşti suprafaţa, trebuie să-i faci mai mici, de aceea s-a făcut trecerea de la procesul de producţie pe 90 nm la cel pe 65 nm şi, mai nou, pe 45 nm. Dar dacă s-ar descoperi o metodă de a obţine aceeaşi performanţă cu mai puţini tranzistori? Răspunsul la această întrebare este memristorul.

În 1971, profesorul Leon Chua la Universitatea din California scria despre existenţa teoretică a unui al patrulea element component al circuitului integrat. Memristorul are o rezistenţă ce variază în funcţie de sensul şi voltajul unui semnal aplicat. În plus, el îşi păstrează această rezistenţă atunci când nu mai este alimentat. Atunci când este combinat cu alţi tranzistori, memristorul poate crea circuite noi ce funcţionează la fel ca unele cu mult mai mulţi tranzistori. Aceste circuite ocupă mai puţin spaţiu şi consumă mult mai puţină energie electrică.

După 37 de ani, un inginer de la HP a reuşit să creeze primul memristor funcţional la o scară similară cu cea a componentelor actuale din procesore. Nici măcar nu a fost necesară folosirea altor materiale decât cele întrebuiţate deja în industria de profil. Pe lângă procesoare, memristorii ar mai putea fi folosiţi şi în memoriile flash. Singurul obstacol major pe care trebuie să-l depăşească această tehnologie este faptul că inginerii nu sunt familiari cu programarea memristorilor, ce pot fi consideraţi nişte tranzistori în comutaţie. Conform celor de la HP, primele circuite integrate cu memristori vor apărea pe piaţă în trei ani.