Măsurile de carantină pentru pandemia COVID-19 au pus presiune serioasă pe companii și consumatorii de rând, reorganizarea activității pentru munca de la distanță presupunând investiții serioase în achiziționarea de PC-uri. Efectul, resimțit mai ales în trimestrul Q2-2020, a fost creșterea cu 5.1% a vânzărilor globale de PC-uri, aceasta fiind cel mai mare salt trimestrial din ultimii ani.
Potrivit datelor furnizate de Gartner, Apple a livrat în Q2-2019 aproximativ 4.1 milioane de sisteme Mac, compania ajungând la 4.3 milioane unități în același trimestru din 2020. Din punct de vedere al cotei de piață, vânzările de sisteme Mac reprezintă 6.7% din totalul vânzărilor de PC-uri, în creștere de la 6.6% anul trecut. Apple este al patrulea producător de PC-uri din lume, după volumul livrărilor, fiind depășit doar de giganții Dell, HP și Lenovo.
Specialiștii Gartner precizează că deși cererea de PC-uri a crescut puternic, mai ales pe segmentul laptopuri, efectul este alimentat aproape exclusiv de nevoia urgentă a consumatorilor de a se adapta muncii de la distanță, respectiv cursuri online ținute de instituțiile de învățământ. Odată ce presiunea inițială pentru achiziționarea de PC-uri desktop și laptopuri va diminua, este așteptat că și producătorii de PC-uri să resimtă o scădere bruscă a vânzărilor, cauzată acutizarea recesiunii globale care lovește din plin economiile lumii.
Deși este mai puțin dinamică decât cea a smartphone-urilor, piața de PC-uri din Statele Unite a crescut în ultimul an cu 3.5%, totalizând cinci trimestre consecutive pe plus. Vânzările au fost dominate în principal de PC-uri desktop și laptopuri, dar nu modele din categoria Chromebook sau iPad-uri. În cazul tabletelor, cumpărătorii ajung cel mai adesea să opteze fie între un smartphone mai ușor de manevrat, sau un laptop mult mai potrivit pentru treburi serioase.